ASTĂZI: Începe Evaluarea Națională pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. CALENDARUL probelor
ASTĂZI: Începe Evaluarea Națională pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. CALENDARUL probelor
Luni, 13 mai 2024, începe Evaluarea Naţională 2024 pentru elevii de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevii de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a susțin, în perioada 13 – 29 mai, probele de Evaluare Naţională 2024.
Luni, 13 mai, are loc evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a, cu proba de Limbă şi comunicare – scris – Limba română, respectiv proba de Limbă şi comunicare – scris – Limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale.
„În perioada 13 – 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 – 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat)”, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale.
Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test în cazul elevilor de clasa a doua, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test în cazul celor din clasele a lV-a şi a Vl-a. Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.
Calendarul de desfășurare al probelor
Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a începe luni, 13 mai, cu proba de Limbă şi comunicare – scris – Limba română, respectiv proba de Limbă şi comunicare – scris – Limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale.
Marţi, 14 mai, elevii claselor a II-a vor susţine proba de Limbă şi comunicare – citit – Limba română, iar miercuri, 15 mai, elevii aparţinând minorităţilor naţionale participă la proba de Limbă şi comunicare – citit – Limba maternă.
Joi, 16 mai, va avea loc proba la matematică şi ştiinţe ale naturii, în timp ce vineri, 17 mai, se va desfăşura ultima probă din cadrul EN II (Limbă şi comunicare – scris-citit – Limba română pentru minorităţile naţionale), susţinută de elevii aparţinând minorităţilor naţionale
Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a/EN IV) are următorul calendar: limba română (21 mai), matematică (22 mai) şi limba maternă (23 mai).
Calendarul de administrare a evaluării naţionale la finalul clasei a VI-a (EN VI) are următoarea configuraţie: 28 mai – Limbă şi comunicare, respectiv 29 mai – matematică şi ştiinţe ale naturii.
Probele au o structură şi caracteristici de evaluare similare celor administrate în anii anteriori. Testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător evaluărilor internaţionale şi implică un nivel mediu de dificultate.
Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test în cazul elevilor de clasa a doua, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test în cazul celor din clasele a lV-a şi a Vl-a.
Rezultatele elevilor vor fi colectate cu o nouă aplicație digitală
Testele sunt evaluate în cadrul unităţilor de învăţământ de către comisiile de evaluare constituite la nivelul acestora, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.
„Ca element de noutate pentru administrarea şi valorificarea rezultatelor înregistrate, colectarea datelor rezultate din evaluarea testelor scrise va fi realizată cu ajutorul unei noi aplicaţii digitale. Aceasta va permite, pe de o parte, colectarea datelor în condiţii de siguranţă şi de control optimizat al calităţii şi, pe de altă parte, va oferi comisiilor de evaluare acces la propriile date de evaluare ale elevilor şi va permite valorificarea rapidă şi flexibilă a acestora. Astfel, va fi facilitată realizarea rapoartelor clasei şi a raportului şcolii, fără eforturi birocratice suplimentare şi într-un timp mai scurt”, precizează ministerul, citat de News.ro.
Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.
„Rapoartele generate la nivelul unităţii de învăţământ pe baza acestor rezultate furnizează argumente statistice de maximă importanţă şi relevanţă pentru construirea măsurilor de valorificare a rezultatelor înregistrate la aceste evaluări naţionale, măsuri focalizate pe nivelul unităţii de învăţământ şi pentru beneficiarii serviciilor educaţionale: elevi, părinţi/tutori, cadre didactice, personal educaţional de sprijin etc”, mai arată instituţia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Adrian Negrescu: Exit-poll-urile de la 21 nu vor prezenta realitatea. Nu este exclus să asistăm și la un episod de genul Geoană, președinte
Economistul Adrian Negrescu: Exit-poll-urile de la 21 nu vor prezenta realitatea. Nu este exclus să asistăm și la un episod de genul Geoană, președinte Economistul Adrian Negrescu este de părere că exit-poll-urile de la 21 nu vor prezenta realitatea și că nu este exclus să asistăm și la un episod de genul Geoană, președinte. ”Poate […]
VIDEO | Violențe la o secție de votare din Franța: O persoană ar fi fost lovită și scuipată de mai mulți indivizi
Violențe la o secție de votare din Franța: O persoană ar fi fost lovită și scuipată de mai mulți indivizi Un incident violent s-ar fi petrecut, duminică, 18 mai 2025, în fața unei secții de votare din Ambilly, Franța. Un membru USR Diaspora ar fi fost lovit, scuipat și agresat verbal de un grup de […]
VIDEO | Actorul Pavel Bartoş a votat la Alba Iulia, în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2025: ”Oricare va fi președintele de luni, va trebui să unească românii”
Actorul Pavel Bartoş a votat la Alba Iulia, în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2025: ”Oricare va fi președintele de luni, va trebui să unească românii” Actorul Pavel Bartoş a votat duminică, 18 mai 2025, în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2025, la Alba Iulia, la secția de la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan”. […]