Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

ASTĂZI este Ziua Internațională a Familiei. 10 sfaturi ca să ai o familie fericită

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

15-mai-e-ziua-internationala-a-familiei-306912În fiecare an, la data de 15 mai este sărbătorită Ziua Internaţională a Familiei. Scopul ei e de a sublinia importanţa familiei, în condiţiile în care oamenii au început să se îndepărteze de instituţia numită „familie”.

Institutul Român pentru Drepturile Omului a propus ca ziua de 15 mai să devină şi Ziua familiei române, o propunere care a fost suţinută şi de Patriarhia Română.

Tema sub care se desfăşoară Ziua Internaţională dedicată Familiilor, în anul 2016, este: „Familiile, viața sănătoasă și viitorul durabil”.

10 SFATURI ca să ai o familie fericită

  1. Fă-ţi timp pentru a vorbi şi asculta!

Deseori, părinţii uită că nu este uşor să vorbească cu un copil, mai ales pentru că acesta nu are logica unui adult. Încearcă să îţi aminteşti cum s-a desfăşurat pentru tine comunicarea la acea vârstă. Persoanele pe care le-ai plăcut au fost, probabil, cele care te-au ascultat cel mai bine, nu-i aşa? Ascultarea nu înseamnă numai să auzi cuvintele, dar şi să înţelegi ce simte copilul în spatele lor, fără să critici. Asigură-te că înţelegi ce spune copilul, la fel cum o faci şi cu un adult: repetă ce a spus, în cuvintele tale, aprobă şi întăreşte ceea ce spune. Mesajele de genul “nu vorbim când suntem la masă”, ameninţările şi învinuirile îl pot face pe copil să se simtă din ce în ce mai deprimat şi neajutorat.

  1. Oferă afecţiune, încurajare şi apreciere!

Oferă afecţiune, îmbrăţişează cu atenţie şi blândeţe. Adolescenţii care sunt lăudaţi, pupaţi sau îmbrăţişaţi sunt mai predispuşi ca în viitorul imediat să aibă rezultate mai bune la şcoală decât cei care nu au parte de asemenea experienţe afective în familie.

Fă-ţi timp pentru a discuta zilnic cu fiecare membru al familiei despre ce a făcut şi arată-ţi, astfel, interesul pentru vieţile lor. Cei mai mulţi oameni consideră că este mai uşor să critice decât să laude, aşa că fă un efort să te gândeşti la amănuntele pozitive şi spune-i copilului că le-ai observat.

  1. Acceptă diferenţele dintre oameni!

Apreciază, încurajează şi pune mare preţ pe unicitatea fiecărui membru al familiei, subliniind mereu faptul că fiecare este special în felul său propriu. Permite fiecăruia să se bucure de pasiunile sale, respectându-i-le şi tolerându-i-le. Nu pune presiune asupra membrilor familiei să fie la fel. Fă-i să se simtă mândri că sunt ei înşişi.

  1. Nu face abuz de puterea de adult!

Cu cât un copil este mai mic, cu atât tu, ca părinte, ai mai multă putere asupra lui.

Foloseşte puterea de adult cu înțelepciune. Păstrează controlul prin umor şi încurajare, nu prin pedepse sau ameninţări. În familiile disfuncţionale există o luptă nesfârşită pentru control care este dăunătoare copiilor. Atunci când copiii au un cuvânt de spus despre ceea ce se întâmplă, iar familia pune preţ pe ascultatul fiecărui membru în parte, se creează o relaţie specială între părinţi şi copii, bazată pe încredere şi intimitate.

  1. Nu rupe legăturile cu prietenii şi rudele!

Este foarte important pentru un copil să ştie că există oameni în afara familiei la care poate apela atunci când lucrurile devin dificile pentru el. Prietenii contribuie la fericirea şi starea de bine a unui copil.

În afara familiei şi a vecinilor, şi tu poţi împărtăşi problemele zilnice cu părinţii prietenilor copilului (dar ai grijă să o faci cu discreţie).

  1. Fă-ţi timp pentru familie!

Crează un sentiment de apartenenţă: schimbaţi idei, valori şi convingeri.

Găseşte o modalitate de a vă distra împreună.

Staţi cu toţii la masă (fără televizor pe post de distracţie) şi discutaţi despre ce a mai făcut fiecare. Faceţi lucruri împreună: jucaţi cărţi, mergeţi în concedii sau excursii, în plimbări, practicaţi un sport în familie.

  1. Cultivă loialitatea!

Arată-ţi loialitatea faţă de familie. Luaţi-vă apărarea unul altuia şi sprijiniţi-vă reciproc în orice situaţie. Lucraţi împreună pentru a forma un front unit şi a găsi soluţii la probleme.

  1. Nu uita de ritualuri şi tradiţii!

Lucrurile mici, pe care le faceţi zilnic şi la ocazii deosebite, ajută la construirea unui sentiment de apartenenţă, de securitate şi de mulţumire interioară. Ritualurile de zi cu zi pot varia de la modul cum vă luaţi ‘la revedere’ la cum cinaţi împreună. Familiile beneficiază de avantajul că se pot reuni la ocazii speciale (zile de naştere, sărbători religioase, onomastice) şi să-şi creeze propriile ritualuri şi tradiţii pentru fiecare din ele.

  1. Împărtăşeşte-ţi valorile spirituale!

Multe familii au convingeri spirituale care dau sens şi direcţie evenimentelor obişnuite ale zilei. Ele pot adăuga, de asemenea, putere şi speranţă în vremuri de criză şi de dificultate.

  1. Rezistaţi!

Familiile puternice sunt capabile să reziste la eşecuri şi crize, menţinând o atitudine pozitivă, valori comune şi convingeri care le ajută să facă faţă provocărilor.

Ziua internațională a familiei a fost instituită de Adunarea Generală a ONU la 20 septembrie 1993, în baza Rezoluției 47/237, reprezentând o oportunitate pentru a crește gradul de conștientizare a problemelor de familie și a proceselor sociale, economice și demografice care afectează familiile.(C.M.)
surse: antena3, totuldespremame.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Bogdan Ilea

Publicat

în

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale În fiecare an, la 26 aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. În 2000, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (WIPO) au desemnat ziua de 26 aprilie, dată la care, în 1970, a intrat în vigoare convenţia de înfiinţare a WIPO, ca zi dedicată recunoaşterii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea