Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Asociația Pro Infrastructura: INCIDENT GRAV de siguranță săptămâna trecută pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, din cauza stării dezastruoase a pistelor de aterizare-decolare!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Asociația Pro Infrastructura consideră că incidentul produs zilele trecute pe Aeroportul International Henri Coanda a fost cauzat de starea dezastruoasa a pistelor de aterizare-decolare și a postat pe rețeaua de socializare un text prin care atrage atenția autorităților că ”starea actuală a infrastructurii ajunge să pună în pericol siguranța aeronavelor și implicit a pasagerilor”:

”Organizația noastră a mai atras atenția recent asupra stării execrabile a pistelor și a suprafețelor de mișcare de pe aeroportul din Otopeni. Din păcate suntem nevoiți să o facem din nou, deoarece este inadmisibil că starea actuală a infrastructurii ajunge să pună în pericol siguranța aeronavelor și implicit a pasagerilor!

Pista 08R/26L, singura operațională pe întreaga lungime de 3500m, cârpită în repetate rânduri cu straturi subțiri de asfalt, a ajuns să reprezinte un adevărat risc de siguranță. Spre exemplu, vinerea trecută, în urma decolării unei aeronave Boeing 747-400 a companiei israeliene El Al, o bucată din pistă s-a dislocat complet, forțând închiderea de urgență a acesteia. O astfel de situație este extrem de gravă, punând în pericol atât siguranța aeronavei cât și a călătorilor, indicând nevoia urgentă de reparații capitale, nefiind vorba de primul incident de acest fel.

În timpul acestui incident, pista 08L/26R, cealaltă pistă a aeroportului, degradată profund, nefuncțională pe o treime din lungime, era închisă complet pentru lucrări de întreținere. În consecință, timp de mai bine de o oră, Aeroportul Internațional Henri Coandă București a fost complet închis traficului aerian, aeronavele aflate în zbor fiind nevoite să evolueze în zone de așteptare până la remedierea problemelor!

Practic s-a ajuns în situația în care piloții, controlorii de trafic aerian și chiar managerii companiilor aeriene atrag atenția că starea infrastructurii aeroportuare a devenit inacceptabilă și riscurile operaționale sunt extrem de ridicate! Până și conducerea operatorului național TAROM a declarat recent că este nevoită să schimbe anvelopele aeronavelor de 5-6 ori mai des decât în mod normal din cauza pistelor și suprafețelor de mișcare degradate.

Solicităm Companiei Naționale Aeroporturi București precum și Ministerului Transporturilor din România să ia de măsuri urgente pentru reabilitarea capitală și operaționalizarea pistelor Aeroportului Henri Coandă pentru a nu avea evenimente cu posibile urmări tragice!”, a scris reprezentantul Asociației Pro Infrastructura.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

27 Martie: Ziua mondială a teatrului

Bogdan Ilea

Publicat

în

27 Martie: Ziua mondială a teatrului La 27 martie, artiştii şi publicul din toată lumea celebrează ziua mondială a teatrului. Aniversată în fiecare an , a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea