Pentru că orice colaborare se întemeiază pe încredere și bună-credință, proiectul pe care îl propun în calitate de candidat al Alianței USR PLUS la Consiliul Local...
Conform informațiilor transmise de DSP Alba, situația cazurilor active, în perioada 4 august – 17 septembrie, în localitățile din județ este reprezentată de următorul tabel. Municipiul...
Așa cum mă cunoașteți, sunt una dintre fiicele satului, care prin nobila meserie pe care am ales-o, încerc să luminez și să șlefuiesc mințile și sufletele...
În aceste zile de campanie electorală doresc să prezint cele mai importante realizări ale Blajului În mandatul 2016 – 2020 dar și viziunea de dezvoltare pentru...
În perioada 2020-2024 ne propunem să realizăm următoarele obiective absolut necesare pentru revigorarea și modernizarea Comunei Lupșa, cu toate satele componenete: Accesarea de fonduri europene și...
O bună strategie în domeniul transportului public județean de persoane, prin curse regulate în toate comunele din județul Alba, reprezintă un sprijin inclusiv pentru cetățenii aflați...
Domnul Paul Voicu știe că administrația din conducerea căreia a făcut parte a neglijat serios educația de când școlile au trecut în subordinea primăriilor și face...
Perioada de aproximativ o lună în care noi, cei din Partidul Naţional Liberal, am avut ocazia de a ne prezenta în faţa locuitorilor oraşului Abrud a...
Până vineri, 18 septembrie 2020, 4.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, dintre care 28 bărbați și 20 femei doar în ultimele 24...
Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității, vineri, 18 septembrie, noul bilanț al pandemiei de coronavirus în România. Până astăzi, 18 septembrie, pe teritoriul României, au...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666