Incendiu la anexa unei casei parohiale din Magina: Intervin pompierii cu 2 autospeciale Un incendiu a izbucnit azi în jurul orei 15.00, la anexa unei case...
Gazele din zona românească a Mării Negre ar putea ajunge pe mâna rușilor. Compania americană Exxon vrea să ocolească statul român în negocierile cu rușii de...
Opinia unui sindicalist cu privire la schimbarea inspectorilor școlari cu membri PNL: „Încalcă spiritul proiectului România educată”. Scrisoare către Klaus Iohannis Sindicaliștii din Iași îi cer...
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj l-au reținut pe un bărbat care este cercetat pentru lovire și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Acesta și-ar fi agresat...
Un echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Câmpeni, a intervenit în localitatea Roșia Montană, în urma unui apel la 112, într-un caz mai neobișnuit....
Polițiștii din Alba Iulia au continuat cercetările privind furturile din apartamente săvârșite în luna decembrie în municipiu. Din investigații a rezultat că cei doi bărbați din...
Un bărbat din Sălciua, posesorul unui mandat de executare, depistat și reținut de polițiști. A fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru abandon în familie La data...
Atleta albaiuliană Ana Rodean (CS Unirea Alba Iulia/ CSU Reșița) nădăjduiește să concureze la cea mai importantă competiție sportivă a anului 2020, Jocurile Olimpice de la...
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din Alba au intervenit la 42 de evenimente, au aplicat 129 de amenzi şi au constatat 15 infracţiuni. Acţiunile pentru...
Clyde de Hăpria, infracțiuni cu mopedul: Un bărbat de 41 de ani a fost prins de polițiști conducând băut și fără permis pentru nicio categorie de...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea