Biblioteca Batthyaneum va fi deschisă publicului, în premieră, cu ocazia evenimentului prijeluit de Noaptea Muzeelor Pentru reintroducerea Bibliotecii Batthyaneum în circuitul de interes al cercetării, al comunităţii locale şi în avanpremiera deschiderii bibliotecii spre public, Filiala Bibliotecii Naționale a României participă în premieră la evenimentul prilejuit de Noaptea Muzeelor, amânat anul acesta din luna mai pe motive de Covid 19 în 12 iunie. În acest sens, bibliotecarii de la Batthyaneum organizează un eveniment cultural în data de 12 iunie ora 18, care să pună pe agenda publică locală, naţională şi internaţională pe ctitorul bibliotecii, episcopul romano-catolic Ignaţiu Batthyány, născut în 30 iunie 1741. Evenimentul cuprinde prezentarea biografiei bibliotecarului Imre Daniel (1754-1804), apropiat şi colaborator al episcopului în achiziţionarea cărţilor din Europa (Austria, Germania,...
Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu dosar penal și ordin de protecție, după ce și-ar fi lovit partenera cu palmele peste...
FOTO| Misiune inedită la Ciugud: ”Cucuveaua mică”, o pasăre dintr-o specie protejată, salvată de polițiștii de la BPA Alba Ieri, 9 iunie, polițiștii de la Biroul...
PERCHEZIȚII în Alba și alte 6 județe la mai multe persoane banuite de evaziune fiscală din tranzacții cu material lemnos. Ce au găsit oamenii legii La...
Un accident rutier cu pagube materiale a avut loc miercuri, 09 iunie 2021, în jurul orei 18.40, pe raza comunei Lupșa. La data de 09 iunie...
La data de 09 iunie 2021, în jurul orei 17.00, pe DN 75, pe raza localității Albac, o tânără, de 19 ani, din comuna Arieșeni, în...
Astăzi a fost o luptă pe viață și pe moarte de-a dreptul. După cum mulți știți, Iohannis a trimis în Parlament pentru reexaminare Legea pentru modificarea...
Avertizare ANM: COD GALBEN de FURTUNI în Alba și alte județe. Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină până joi seara Meteorologii au emis joi, 10 iunie,...
De ce și cum a fost lăsată agricultura României fără planul de irigații din PNRR. Ce declară Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Ghinea, despre respingerea planului...
În ce condiții se amână rapelul: Anunțul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea