Curtea de Apel Alba Iulia se va pronunţa săptămâna viitoare asupra cererilor formulate la termenul de ieri de mai mulţi inculpaţi din dosarul „Pomponio”, judecat...
La finele lunii august, în Regiunea Centru erau înregistraţi 59.870 şomeri, ceea ce înseamnă 13,67 la sută din totalul şomerilor la nivel naţional, ne-a informat...
Guvernul de la Atena a acordat companiei European Goldfields autorizaţia să construiască două mine de aur, ceea ce va face din Grecia unul dintre cei...
Guvernul României a aprobat proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator. Această lege va produce însă efecte după ce va fi...
Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede pedepse cu închisoarea de până la 12 ani pentru cei care agresează personalul medical aflat în...
La Instituţia Prefectului Alba a avut loc şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, prezidată de subprefectul Raul Tudoraşcu, în cadrul căreia...
Garda de Intervenţie Blaj a reuşit să salveze un cal şi o căruţă care au căzut în albia râului Târnava Mare în 19 octombrie, în...
Ieri şi astăzi, la Bucureşti are loc Consiliul Naţional al PSD, organism al cărui preşedinte este Adrian Năstase. Aşa cum a precizat Ioan Dîrzu, liderul...
Un copil de trei ani a intrat în comă joi la amiază după ce căzut pe geamul de la baie al grădiniţei 195 din cartierul...
Elevii din clasele I-IV intră în vacanţă din 22 octombrie, ei urmând să revină la cursuri peste o săptămână, în 31 octombrie. Semestrul întâi al anului...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666