– Domnule primar, Mugurel Sârbu minţiţi în scris şi de data aceasta. Am convingerea că veţi recunoaşte cele scrise şi semnate de Biroul de Presă al...
Sunt albaiulian, absolvent al Şcolii Militare de Aviaţie „Traian Vuia” din Mediaş şi din anul 1998 sunt posesor al unei „pensii nesimţite”, după cum susţine guvernarea...
Privatizarea Cupru Min Abrud a ajuns în aceste zile un fel de „alba-neagra”. Ministrul Economiei, Lucian Bode, a anunţat vinerea trecută, 6 aprilie (termenul fixat pentru...
Începând cu 9 aprilie în pragul sărbătorilor pascale, Consiliul Judeţean Alba găzduieşte o expoziţie de icoane pe sticlă semnate de noi, Isabelle şi Beatrice Susan...
Costume frumoase, ritm, acrobaţie, eleganţă şi dinamism la prima ediţie a Concursului Naţional de Dans Modern “Bucuria Dansului” organizat de Şcoala de Dans Modern „Chirilă”, cu...
În ultima perioadă foarte mulţi oameni politici şi-au dat cu presupusul despre societatea Cupru Min Abrud şi mai ales despre privatizarea acestei societăţi. Este foarte...
Casa Naţională de Pensii Publice a făcut demersuri pentru a achita în avans, în perioada 11-25 aprilie, prin intermediul S.C. Poşta Română S.A., drepturile cuvenite...
Chiar dacă de mai multe ori jandarmii au atras atenţia persoanelor care desfăşoară activităţi de comerţ ambulant în alte locuri decât cele autorizate şi nu...
Astazi, 11 aprilie 2012, conducerea PP-DD Alba formată din: Cornel Comşa, Ioan Marincaş şi Dorin Şerdean, va fi prezentată la postul de televiziune OTV, începând cu...
Luni, 16 aprilie 2012, începând cu ora 11:00, la Şugag, zeci de tineri căsătoriţi în anul dinaintea Paştelui se adună în curtea Bisericii Ortodoxe pentru a...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea