De la 1 octombrie, salariile personalului neclerical de la toate cele 18 culte religioase din România vor crește, scrie Agerpres. Majorarea se realizează în urma adoptării...
O parte din tinerii care au participat, duminică, în Capitală, la marșul pentru unirea Republicii Moldova cu România au ajuns, miercuri, la Alba Iulia, ei aflându-se...
Elevii care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională sau la Bacalaureat vor fi premiați cu câte 1.000 de lei, respectiv cu câte 3.000...
Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a respins propunerea premierului de numire a lui Mihai-Viorel Fifor în funcția de ministru al Transporturilor, motivând că...
”Pe autostrada A1 – tronsonul dintre Orăştie şi Sibiu Lot 3 situaţia este dramatică, o tragedie este iminentă iar autostrada ar trebui imediat închisă”, este concluzia...
Singura femeie din România care participat ca şi copilot în Campionatul Mondial de Raliuri, Mihaela Beldie (31 de ani), revine după doi ani în cursele de...
Părinții se pot învoi de la serviciu, o zi sau două, în funcție de câți copii au, pentru a le verifica starea de sănătate, în baza...
Premierul Victor Ponta consideră că actul normativ privind desfiinţarea ștampilei în România este o „ordonanţă istorică”. „Azi avem ordonanţa simplă. Simplă, dar istorică. Domnule ministru Teodorovici...
Tenismanul cugirean Bogdan Borza (18 ani, legitimat la Asociaţia Clubul de Tenis Alba-Cugir) este inclus în lotul lărgit al României, pentru întâlnirea de Cupa Davis ce...
După cel mai bun sezon din istoria clubului, materializat cu poziţia secundă în Liga a 4-a şi finala Cupei României, faza judeţeană, antrenorul Mihai Manea, împreună...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666