Potrivit unei adrese a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI, transmise Biroului Electoral Central, 319.858 de persoane cu drept de vot...
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a finalizat negocierile cu Comisia Europeană pentru finanţarea, în cadrul actualului exerciţiu bugetar, prin Programul Operaţional Regional, a activităţilor de creştere...
În localitatea Denizli, din Turcia, s-a desfăşurat la data de 7 iulie, ediţia cu numărul 11 a Campionatelor Europene de Alergare Montană, competiţie la startul căreia...
Peste 400 de sportivi s-au aflat la startul celor două probe cuprinse în cadrul Maratonului Apuseni desfăşurat, sâmbătă 7 iulie, în staţiunea Muntele Băişorii din judeţul...
Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de un asistent social în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba cu privire la faptul că, în urmă cu...
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru anunță finalizarea cu succes a proiectului “Creşterea capacităţii personalului din administraţia publică locală şi judeţeană de a furniza servicii publice de...
PROGRAM Festivalul „Cetăţile Dacice” 14-15 iulie 2012, ediţia a IV-a Sâmbătă 14 iulie Ora 15:00 Târgul meşterilor populari Ora 16:00 Seminar: Valorificarea patrimoniului dacic al judeţului Alba din...
Deputații din Alba, indiferent de culoarea politică, au cheltuit în primele 5 luni din acest an sume consistente, atât pentru plata subalternilor de la birourile parlamentare...
Locuitorii orașului Aiud au la dispoziție un nou supermarket ce oferă condiții optime pentru a face cumpărăturile într-un ambient deosebit și în timp foarte scurt. Reprezentantul...
Albaiulianul Cornel Comșa este cunoscut opiniei publice pentru activitatea diplomatică desfășurată în calitate de consilier al prințului Radu Duda, activitatea de consilier al candidatului de atunci...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea