Rămâi conectat

Ştirea zilei

Arest preventiv pentru tânărul din Alba ce a furat o mașină beat şi a oprit-o într-un echipaj de poliție

Ioana Oprean

Publicat

în

UPDATE: Vasile M., de 25 de ani, din oraşul Teiuş, autorul furtului autoturismului marca VW Pasat comis joi spre vineri noapte, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Azi-noapte, la ora 02.00, prin apelul de urgenţă 112, Poliţia municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că în intervalul orar 00.45 – 01.00, persoane necunoscute au sustras un autoturism care se afla parcat în curtea unei societăţi comerciale cu sediul în Alba Iulia.

Potrivit IPJ Alba, “din primele cercetări efectuate la faţa locului, echipa de cercetare a stabilit că autoturismul în cauză a fost parcat în faţa punctului de acces al societăţii comerciale, cu portierele neasigurate şi cheile în interior.

Pentru prinderea acestuia, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a fost declanşată, imediat, o acţiune, context în care, în cursul aceleiaşi nopţi, în jurul orei 4.00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia,  aflat in filtru în zona cartierului Partoş, a observat autoturismul sustras circulând pe strada Regimentul V Vânători din municipiul Alba Iulia, pe direcţia Sebeş – Alba Iulia.

În colaborare cu celelalte echipaje de poliţie angrenate în acţiune, s-a procedat la urmărirea acestuia, iar pe Şoseaua de Centură a municipiului Alba Iulia, la ieşire spre oraşul Teiuş, s-a reuşit oprirea şi blocarea autoturismului, conducătorul auto fiind identificat în persoana lui Vasile M., de 25 de ani, din oraşul Teiuş.

În încercarea de a evita oprirea de către echipajul de poliţie, Vasile M. a acroşat echipajul de poliţie care îl urmărea, fără a provoca pagube materiale majore.  După identificare acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Alba în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că Vasile M., nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt calificat”, faptă prevăzută de articolul 228 al.1, 229 al. 1 lit. b din Codul penal, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută de articolul  335 al. 1 din Codul Penal şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută de articolul 336 al.1 din Codul Penal.

În prezent Vasile M. se află în cercetări la Poliţia municipiului Alba Iulia, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat procurorilor pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Youkan’na, celebrul câine de salvare de la Salvamont Alba, a împlinit 11 ani: „Ce-i place cel mai mult? Antrenamente și bunătăți”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Youkan’na, celebrul câine de salvare de la Salvamont Alba, a împlinit 11 ani: „Ce-i place cel mai mult? Antrenamente și bunătăți” Youkan’na, celebrul câine de salvare de la Salvamont Alba, a împlinit, duminică, 26 octombrie 2025, 11 ani. Citește și: VIDEO| Cum se antrenează echipajul Tibi Krizbai și câinii Yukan’na și Kamura de la Salvamont […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 28 octombrie 2025: 530 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 28 octombrie 2025: 530 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Fost elev al Școlii „Avram Iancu” din Alba Iulia, pe prima treaptă a podiumului la „Cupa României”. Flavius Giosa și partenera sa Maria au câștigat categoria Tineret Latino la dans sportiv

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Fost elev al Școlii „Avram Iancu” din Alba Iulia, pe prima treaptă a podiumului la „Cupa României” Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia și-a exprimat mândria față de performanțele foștilor elevi, după ce unul dintre aceștia a obținut rezultate remarcabile la nivel național. Citește și: FOTO: Reprezentanții clubului de dans sportiv Apulum Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea