Rămâi conectat

Curier Județean

Aproape 7.000 de abonați din Apuseni fără curent electric, gospodării inundate și drumuri blocate: Bilanțul avariilor și intervențiilor în urma codului roșu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Aproape 7.000 de abonați din Apuseni fără curent electric, gospodării inundate și drumuri blocate: Bilanțul avariilor și intervențiilor în urma codului roșu

Prefectul județului Alba a convocat astăzi 02 decembrie 2023, la sediul Instituției prefectului reprezentanții principalelor instituții cu rol în asigurarea ordinii și siguranței publice și gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidro-meteo periculoase (ISU, IPJ, IJJ, SGA, DEER, SDN, Orange).

Cu privire la activitățile prilejuite de Ziua Națională a României, manifestările din acest an s-au bucurat de un climat de liniște, măsurile luate preventiv de instituțiile MAI contribuind la desfășurarea în condiții de siguranță pentru toți participanții care s-au bucurat de o sărbătoare deosebită în ”Capitala de Suflet a Românilor”.

Cu privire la manifestările fenomenelor hidro-meteo periculoase, vă reamintim că în data de 01.12.2023, a fost în vigoare o avertizare COD ROSU hidro având prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râul din bazinul hidrografic Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni.

De asemenea, în ultimele zile, partea de nord vest a județului s-a aflat sub avertizare COD PORTOCALIU meteo privind cantități însemnate de apă, avertizare COD PORTOCALIU hidro având prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici și atenționare COD GALBEN de intensificări ale vântului, viscol și ninsori însemnate cantitativ.

În urma manifestării acestor fenomene și în urma informațiilor primite de la instituțiile cu rol în gestionarea situațiilor de urgență, situația se prezintă astfel:

În ceea ce privește circulația pe drumurile naționale, echipajele SDN Alba au intervenit astfel:

Citește și: Urmările CODULUI ROȘU din Apuseni: 10 gospodării inundate în comuna Bistra. Pompierii din Câmpeni intervin pentru evacuarea apei

• District Câmpeni a intervenit pe DN 75 pentru îndepărtare arbori căzuți și aluviuni de pe carosabil cu 2 oameni și 2 utilaje;
• District Scărișoara a intervenit pe DN 75 pentru îndepărtare arbori căzuți și aluviuni de pe carosabil cu 10 oameni și 2 utilaje;
• District Abrud a intervenit pe DN 74 pentru îndepărtare arbori căzuți și aluviuni de pe carosabil cu 4 oameni și 2 utilaje.

La această oră nu mai sunt raportate drumuri naționale cu circulație blocată.

În ceea ce privește circulația pe drumurile județene, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Poiana Vadului intervine cu un buldoexcavator în urma unei alunecări de teren pe DJ 750 B, lucru semnalat prin SNUAU112.

Cu privire la alimentarea cu energie electrică, DEER Sucursala Alba a intervenit cu 7 formatii din zona Câmpeni sprijinite de 5 formații din Alba Iulia, Aiud, Blaj si Ocna Mureș. În perioada 28.11-02.12 au fost afectate succesiv 12 linii aeriene de medie tensiune din zona munților Apuseni, unele in mai multe momente si locații, numărul maxim de consumatori nealimentați cu energie electrica la un moment dat fiind de 6908. În acest moment, se mai lucrează la remedierea unei linii aeriene de medie tensiune în comuna Gârda de Sus în urma viiturii de ieri. De asemenea formațiile DEER lucrează în acest moment și la remedierea ultimelor deranjamente individuale pe joasă tensiune semnalate în zonă.

Pe joasă tensiune au fost anunțate (după ce avariile pe medie tensiune au fost remediate) circa 30 de deranjamente individuale, se intervine și la acestea.

Se intervine cu 8 formații în zona Apuseni în acest moment.

În ceea ce privește situația SGA Alba, urmare a viiturii din data 30.11 – 01.12.2023, produsă pe râul Arieș, reprezentanții Formațiilor de Lucru Câmpeni, Baia de Arieș și Turda, din cadrul Sistemului Hidrotehnic Turda, s-au deplasat în teren pentru estimarea efectelor produse:

• pe râul Arieșul Mare, amonte de baraj Mihoiesti, comuna Arieșeni, Gârda de Sus, Scărișoara, Albac, Vadu Moților, s-au inundat luncile și terenuri agricole aflate în zona inundabilă, fără a fi afectate gospodării – locuințe. În momentul de față apa s-a retras;
• pe râul Arieșul Mic, nu s-au înregistrat revărsări de ape, ci doar eroziuni de mal;
• aval de baraj Mihoești, în zona com. Sohodol, datorită efectului de remuu, indus de râul Arieș pe pârâul Sohodol, s-au inundat anexe gospodărești. Odată cu scăderea nivelului râului Arieș, apa s-a retras;
• în com. Bistra, zona Lunca Merilor, a fost inundat drumul de acces în zona și în jur de 5 gospodarii. Momentan apa s-a retras și se lucrează la refacerea drumului de acces;
• la fel au fost inundate luncile și terenurile agricole din zona com. Lupșa, Sălciua și Poșaga. In momentul de fata apa s-a retras.

Nu s-a impus intervenția cu utilajele din dotarea SGA Alba. Se va continua monitorizarea evoluției nivelurilor râului Arieș, se va scădea nivelul în acumularea Mihoești, prin golirea controlată a apei, având în vedere avertizarea hidrologică cod galben.

Secția de pompieri Câmpeni (1 ASAS, 4 motopompe si 8 subofițeri) a intervenit în data de 02.12.2023, în comina Bistra pentru evacuare apa din 4 subsoluri, în cooperare cu SVSU Bistra.

În continuare, autoritățile vor rămâne în alertă pentru a putea interveni operativ dacă situația o va impune și în funcție de evoluția prognozei hidro-meteorologice specifice sezonului de iarnă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Deținut de la Penitenciarul Aiud, condamnat pentru ultraj după ce a amenințat un agent de poliție

Unirea Ziarul

Publicat

în

Deținut de la Penitenciarul Aiud, condamnat pentru ultraj după ce a amenințat un agent de poliție Un deținut al Penitenciarului Aiud a fost condamnat pentru ultraj după ce a amenințat un polițist de peniteciare. Magistrații din Aiud au notat că polițistul de penitenciar amenințat de acesta a fost speriat de deținut și a evitat interacțiunea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea