Rămâi conectat

Curier Județean

Aproape 100 de persoane sancționate pentru nerespectarea normelor și măsurilor de protecție și combatere COVID-19. IPJ Alba continuă acțiunile de verificare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Aproape 100 de persoane sancționate pentru nerespectarea normelor și măsurilor de protecție și combatere COVID-19. IPJ Alba continuă acțiunile de verificare

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 673 de persoane aflate în carantină, 641 aflate în izolare și au fost organizate 12 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 421 de persoane. Alte 92 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 59 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 87 de terase, restaurante, fastfood-uri și 96 de mijloace de transport, din care 20 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 81 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, una care nu a respectat măsura carantinării și 10 care nu au respectat restricțiile de deplasare.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Câmpeni, au fost legitimate 98 de persoane, au fost verificate 47 de autovehicule și 35 de societăți comerciale și au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, din care 24 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

La acțiune, alături de polițiști, au participat polițiști locali, lucrători ISU și DSVSA;

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Reamintim că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00.

În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO

Ziarul Unirea

Publicat

în

Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea