Rămâi conectat

Actualitate

APIA lansează 3 noi scheme de sprijin pentru fermierii afectați de pandemia de coronavirus

Ziarul Unirea

Publicat

în

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) lansează trei noi scheme de sprijin pentru fermierii și IMM-urile care au avut de suferit din cauza efectelor coronavirusului, alocarea financiară fiind de 150 de milioane de euro.

Măsura se adresează agricultorilor sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și / sau caprine, dar și în sectorul vegetal – legume-fructe și cartofi.

Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidități care periclitează continuitatea activităților agricole, respectiv a producției primare în agricultură, în sectoarele antemenționate, acestea fiind cele mai afectate de impactul COVID-19.

Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID- 19, fermierii vor fi sprijiniți în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității fermelor.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr.1307/2013, respectiv legislației naționale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Fermierii activi sunt beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente cererii unice de plată din campania 2019, precum și beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OM nr.619/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorulului legume-fructe și cartofi, însoțite de documentele generale și specifice, pot fi depuse la centrele județene/locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.

Cererile de sprijin se depun la centrele județene/locale ale APIA începând cu data de 25 septembrie 2020, până la data de 23 octombrie 2020.

Sursa: stiritvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă.  „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]

Citește mai mult

Actualitate

Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]

Citește mai mult

Actualitate

Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea