Ştirea zilei

APEL UMANITAR: O familie de tineri din Câmpeni are nevoie de ajutor.  După naştere, copilul lor are nevoie de o operaţie de refacere a diafragmului

Mondoc Adriana

Publicat

în

Elena şi Viorel. Doi tineri din Câmpeni, care urmează să devină părinţi. Numai că bucuria nu le este deplină.

Petrecerea Divorțaților

La 16 săptămâni băiețelul a fost diagnosticat cu hernie diafragmatică congenitală. Li s-a spus că nu are nicio șansă la naștere, pentru că nu o să i se dezvolte plămânii din cauză că intestinele nu îi permit, nu o să poată respira la naștere şi va muri.

Medicii au recomandat întreruperea sarcinii, dar părinţii nu au vrut să renunțe la copil.

Au aflat de pe internet despre spitalul Regina Maria din București şi despre unul dintre puținii medici din România care sunt specializați în acest domeniu. Acolo au aflat că fătul are nevoie de o operație, o intervenție intrauterină, iar după naștere este nevoie să i se facă operația.

În urmă cu 3 săptămâni a avut loc intervenție intrauterină numită ocluzie endotraheală fetală şi s-a montat un balon traheal. Balonul va fi lăsat pe loc aproximativ 3-4 săptămâni, când se va îndepărta, aproximativ în săptămânile 32-35 de sarcină. Copilul va fi urmărit săptămânal pentru a se vedea dacă balonul a rămas pe loc şi dacă plămânii se dezvoltă. Imediat după naştere bebelușul va fi pus pe ventilație mecanică şi preluat în secţia de Terapie Intensivă Neonatală unde va fi pus la ventilator.

După naștere, urmează operația de refacere a diafragmului. Costul acestei operații se ridică la 25.000 de lei. Părinţii nu mai dispun de această sumă, după ce au trecut prin intervenţia intrauterină, şi nici nu au posibilitatea să o strângă fără ajutor.

„Fără această operație copilul nostru nu are cum să trăiască, iar noi nu avem de unde să facem rost de bani. Suntem tineri şi vrem să ne bucurăm de băiețelul nostru”, ne-a scris cititoarea noastră.

Cei care vor să ajute tânăra familie pot dona bani în următorul cont:

RO96BTRLRONCRT0401944201


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile O mămică din județul Alba, care are un copil de 4 ani și jumătate, diagnosticat cu autism […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata

Bogdan Ilea

Publicat

în

Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata Lucrările la centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș, înspre comuna Noșlac, avansează într-un ritm constant. Investiția, care ar urma să descongestioneze traficul din zonă, este preconizată să fie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator

Ioana Oprean

Publicat

în

Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a lansat procedura de delegare prin concesiune a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și similare pentru Zona 2 – Tărtăria. Valoarea totală a contractului […]

Citește mai mult