Curier Județean

Apel către cetățeni, de la Poliția Locală Alba Iulia: ”În cazul identificării unor fapte ce ar putea constitui contravenții, contactați Dispeceratul”

Ioana Oprean

Publicat

în

Având în vedere articolele din presa locală cu privire la oprirea, staționarea sau parcarea neregulamentară a autovehiculelor pe domeniul public al municipiului Alba Iulia, Poliția Locală roagă cetățenii, ca în cazul identificării unor fapte ce ar putea constitui contravenții la cazurile arătate mai sus, să contacteze Dispeceratul Poliției Locale Alba Iulia la numerele de tel. 0258-819096 sau 0258-989.

Petrecerea Divorțaților

Politia locala Alba Iulia01”Menționăm faptul că faptele care constituie contravenții trebuie constatate direct, prin propriile simțuri, de către agentul constatator, numai astfel fiind îndeplinite exigențele impuse de principiul nemijlocirii în constatarea faptei contravenționale. Descrierea faptei cu indicarea datei și locului în care a fost săvârșită în cadrul articolului de presă, nu poate fi însușită de către agentul constatator în vederea constatării eventualei contravenții. Mulțumim pe această cale cetățenilor pentru sprijinul acordat”, se arată în comunicatul de presă transmis de Poliția Locală Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Conducta de apă potabilă a unui oraș din Alba, în funcțiune din 1974, ar urma să fie înlocuită pe aproape 7 kilometri

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta de apă potabilă a unui oraș din Alba, în funcțiune din 1974, ar urma să fie înlocuită pe aproape 7 kilometri Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că APA CTTA SA Alba a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru reabilitarea conductei de aducțiune a apei tratate pentru orașul Cugir. Investiția […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Lucrările pe A1 Margina – Holdea au ajuns la 80%: Se lucrează la tuneluri și la asfaltarea mai multor sectoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările pe A1 Margina – Holdea au ajuns la 80%: Se lucrează la tuneluri și la asfaltarea mai multor sectoare Lucrările pe șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea continuă în ritm susținut, atât la cele două tuneluri, cât și pe sectoarele rutiere, anunță DRDP Timișoara. ,,Pe șantierul A1 Margina – Holdea se lucrează în continuare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Omul de afaceri Călin Donca la deschiderea magazinului „DOR” din Alba Iulia: ,,O mulțime de lume care este nerăbdătoare să vadă produsele noastre”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Omul de afaceri Călin Donca la deschiderea magazinului „DOR” din Alba Iulia: ,,O mulțime de lume care este nerăbdătoare să vadă produsele noastre” Cea de-a zecea locație a magazinului „DOR de gusturile românești” a fost deschisă la Alba Iulia, sâmbătă, 17 octombrie 2026.  Omul de afaceri Călin Donca, care deține brand-ul, a fost prezent la […]

Citește mai mult