Rămâi conectat

Ştirea zilei

Anunțul Pentagonului: Rusia continuă să își întărească prezenţa militară la graniţele Ucrainei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Anunțul Pentagonului: Rusia continuă să își întărească prezenţa militară la graniţele Ucrainei

Statele Unite au anunţat miercuri, 9 februarie, că Rusia continuă să-şi consolideze prezenţa militară la graniţele Ucrainei, în contextul în care Franţa susține că a primit angajamente de la Kremlin, astfel încât să nu existe o „escaladare” suplimentară, relatează AFP.

„Am continuat să observăm, inclusiv în ultimele 24 de ore, capacităţi suplimentare care vin din alte părţi ale Rusiei către graniţa cu Ucraina şi Belarus”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, în timpul unei conferinţe de presă.

„Nu vom oferi cifre specifice, dar acestea continuă să crească”, a adăugat el, vorbind de un total de „peste 100.000” de sodaţi prezenti acum. „De asemenea, vedem semne că alte grupuri de luptă sunt pe drum”, a continuat purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării al SUA.

Preşedintele rus Vladimir Putin „continuă să-şi consolideze capacităţile militare”, a subliniat el. „În fiecare zi îşi oferă mai multe opţiuni, în fiecare zi îşi întăreşte capacităţile, în fiecare zi continuă să destabilizeze ceea ce este deja o situaţie foarte tensionată”.

Purtătorul de cuvânt a amintit că Statele Unite nu au intenţia de a desfăşura nicio operaţiune în Ucraina, ţară nemembru NATO, în timp ce primii dintre cei 3.000 de soldaţi americani trimişi pentru a „linişti” aliaţii de pe flancul estic al NATO au început să se poziţioneze în Polonia. si Romania.

Ei ar putea participa la operaţiuni de ajutor dacă cetăţenii americani care locuiesc în Ucraina ar intra în aceste ţări în cazul unei invazii ruseşti, dar acest lucru nu ar trebui să fie necesar, a menţionat John Kirby. Statele Unite avertizează de câteva săptămâni că nu intenţionează să evacueze cu ajutorul militarilor pe americanii din Ucraina, aşa cum a făcut la Kabul vara trecută.

sursa: ziare.com


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață

Ziarul Unirea

Publicat

în

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață Tribunalul Alba a finalizat vineri, 27 iunie 2025, procesul pe fond al crimei din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner. Cei trei inculpați trimiși […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European Centrul Multicultural Gheorghe Șincai din Alba Iulia a găzduit duminică, 6 iulie 2025, Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”, organizată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. În cadrul evenimentului au fost acordate zeci de premii, dar nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, a fost admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea