Economie

Anunț de presă finalizare proiect – „Diversificarea activității societății prin achiziția de echipamente performante în cadrul PANTERA DENT SRL”

Andreea Ștefan

Publicat

în

Anunț de presă finalizare proiect

Petrecerea Divorțaților

Proiectul  “Diversificarea activității societății prin achiziția de echipamente performante în cadrul PANTERA DENT SRL”, cod MySMIS 134378, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – 2.1A Microintreprinderi este implementat de către S.C. PANTERA DENT S.R.L. și are o valoare totală de 1.194.162,49 lei, din care 950.339,50 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației  în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, Organism Intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.

Obiectivul proiectului urmărește creșterea capacității de producție în domeniul producției de dinții artificiali, menită să asigure creșterea competitivității și notorietății la nivel local și regional al companiei PANTERA DENT SRL, prin creșterea calității și performanței în aceste domenii, intensificarea colaborării pe bază de parteneriate pe linia de tratamente stomatologice pe plan local și regional, atragerea de personal competitiv și dezvoltarea calității vieții .

Scopul proiectului a constat în crearea unui centru de excelență în domeniul productiei de dinții artificiali, unic la nivel local/regional, cu o infrastructură și echipamente la un înalt grad competitiv pe plan regional, menit să contribuie la reducerea decalajelor existente între regiunea Centru și alte regiuni ale țării. Datorită implementării proiectului societatea a fost dotată cu echipamente moderne, de top, instrumente avansate și care beneficiază de personal calificat, cu expertiză în utilizarea infrastructurii.

Impactul proiectului la nivelul localității, respectiv al regiunii Centru a constat în: crearea unei infrastructuri de producție, prin dotarea cu echipamente de înaltă tehnologie, competitive pe plan regional, menținerea pe perioada de durabilitate a proiectului a unui numar de 5 locuri de munca, crearea unui portofoliu de produse de min. 150/an (față de media de 95/an în prezent) din care contractate noi de min.20 produse/an.

Date de contact beneficiar:

Sat Cricău, Comuna Cricău, nr. 294, județul Alba, cod poștal 517265, România

Tel. +40 744 753 721

E-mail: [email protected]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări

Ioana Oprean

Publicat

în

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, Kronospan Romania ilustrează contribuția reală a industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României. Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 3 noiembrie 2026: Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj”

Dana Opruta

Publicat

în

Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” UAT MUNICIPIUL BLAJ, cu sediul in Blaj – Piața 1848 nr. 16, titular al PUZ – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ” […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 29 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea societății SC Bonterm SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

DATA: 29.10.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA SOCIETATII BONTERM S.R.L.   Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul fabricarii de de usi si ferestre din metal prin achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]

Citește mai mult