Actualitate

Antreprenorii din acvacultură vor primi fonduri nerambursabile pentru eficientizare energetică şi producere de energie din surse regenerabile

Ioana Oprean

Publicat

în

O finanțare europeană nerambursabilă cuprinsă între 30% și 50% din valoarea eligibilă a proiectului (inclusiv TVA eligibilă) va fi acordată antreprenorilor din domeniul acvaculturii care intenționează să investească în eficientizarea energetică a propriei afaceri sau în producerea de energie din surse regenerabile.

Petrecerea Divorțaților

Miercuri a fost publicat în Monitorul Oficial Ghidul Solicitantului – Măsura II.4, Investiții productive în acvacultură – creșterea eficienței energetice, energie regenerabilă, care prevede că, în cazul microîntreprinderilor, întreprinderilor mici, mijlocii și ONG-urilor cu activitate economică în domeniul acvaculturii, cuantumul sprijinului financiar neramabursabil acordat este de 50% din valoarea eligibilă a proiectului (inclusiv TVA eligibil).

În cazul Întreprinderilor mari, acesta scade la 30% din valoarea eligibilă a proiectului (inclusiv TVA eligibil). Beneficiarul se va angaja să asigure o cofinanțare în procent de minim 50%, respectiv 70%, care poate fi realizată prin mai multe modalități: aport în natură, aport în numerar constituit de beneficiar, surse de finanțare (credit bancar) sau combinații dintre acestea.

Finanțarea va fi asigurată în proporție de 75% din bani provenind de la Comisia Europeană, în timp ce 25% reprezintă contribuția publică națională (valoarea totală a finanțărilor, fără TVA). Solicitanții eligibili care pot accesa aceste fonduri nerambursabile trebuie să aibe ca obiect de activitate înregistrat codul CAEN 0321 – „Acvacultura maritimă” sau codul CAEN 0322 – „Acvacultura în ape dulci”.

Aceștia trebuie să demonstreze că au minim 2 ani de funcționare în domeniu și nu se află în proces de lichidare, fuziune, reorganizare, faliment. Pentru a beneficia de procentajul maxim de finanțare (50%) firma solicitantă trebuie să nu îndeplinească criteriile unei întreprinderi mari (peste 250 de angajați și o cifra de afaceri anuală mai mare de 50 milioane euro).

În caz contrar, finanțarea se reduce la 30% din valoare eligibilă a proiectului. În plus, activitățile pentru care se solicită sprijin financiar nerambursabil în Cererea de finanțare nu trebuie să fi făcut obiectul unei alte finanțări din fonduri publice naționale sau ale Uniunii Europene, în ultimii 5 ani. Durata maximă de implementare a proiectului este de 2 ani.

Salvează

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult