Antrenament de alarmare publică prin acționarea sirenelor, miercuri, la Sebeș
Primaria Municipiului Sebeş anunţă cetăţenii că în baza prevederilor Legii nr. 481 privind protecţia civilă republicată precum şi a actelor de autoritate ale instituţiilor cu atributiuni în domeniul protecţiei civile, prin grija structurilor de specialitate, în data de de 3 octombrie, între orele 10.00-11.00, se va executa un antrenament de alarmare publică prin acţionarea locală a sirenelor de alarmă de pe raza Municipiului Sebeş.
Tipurile de semnale posibil a fi transmise vor fi următoarele:
- Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
- Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
- Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
- Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceiași intensitate, cu durata de 2 minute.
Informăm pe această cale cetățenii şi operatorii economici că acesta este un exercițiu de alarmare publică integrat într-o activitate planificată la nivel național, iar începând cu luna august 2017, se va desfășura lunar, în prima zi de miercuri din lună, între orele 10.00-11.00.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Incendiu la Aiud: Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Intervin pompierii cu două autospeciale
Incendiu la Aiud: Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Intervin pompierii cu două autospeciale Pompierii din Aiud intervin pe strada Strâmtă, miercuri, 14 octombrie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în mun. Aiud, strada Stramta. Din […]
Un card găsit, zece plăți și o procedură de aproape trei ani: Bărbat trimis în judecată la Tribunalul Alba pentru 561,62 lei
Un card găsit, zece plăți și o procedură de aproape trei ani: Bărbat trimis în judecată la Tribunalul Alba pentru 561,62 lei Tribunalul Alba a închis, luni, 12 octombrie 2026 faza camerei preliminare și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit un card bancar găsit pentru cumpărături în magazinele din […]
16-17 octombrie 2026 | Două zile de… râs la Alba Iulia: Caricaturi, epigrame și lansări de carte, la Festivalul de Umor. Programul
Două zile de… râs la Alba Iulia: Caricaturi, epigrame și lansări de carte, la Festivalul de Umor. Programul Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează, în zilele de 16 și 17 octombrie 2026, o serie de manifestări culturale în cadrul Festivalului de Umor, ediția a XVII-a, un eveniment dedicat literaturii și artei […]
