ANM: Codul GALBEN de furtuni, extins până marți dimineața. Averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină.
O nouă atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost emisă luni dimineața de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţă. A fost prelungită perioada de valabilitate până marţi dimineaţă şi a fost extins numărul de judeţe afectate, de la nouă la 27.
Totodată, meteorologii au actualizat informarea de vreme rea, valabilă în restul teritoriului, până marţi seară.
Potrivit prognozei, în intervalul 20 mai, ora 12:00 – 21 mai, ora 6:00, pe durata atenţionării Cod galben, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureşului, nordul şi vestul Moldovei, Olteniei şi nordul şi nord-vestul Munteniei, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină.
De asemenea, În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 60 l/mp.
Judeţele vizate de noua atenţionare sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Cluj, Mureş, Harghita, Neamţ, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Olt, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi zone din Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa.
În plus, până marţi, la ora 22:00, va fi în vigoare o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, în cea mai mare parte a ţării, unde vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 – 25 l/mp iar pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informările şi atenţionările emise luni.
Sursa: stiritvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]