Rămâi conectat

Ştirea zilei

Angajat din Primăria Sebeș, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității, pentru evaziune fiscală

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Condamnare definitivă la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității, pentru evaziune fiscală în formă continuată, pentru un angajat al Serviciului public de administrare a patrimoniului local din Sebeș. Infracțiunea nu are legătură cu serviciul.

Sentința definitivă prin care a fost condamnat la 8 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 2 ani, a fost pronunțată la Curtea de Apel Alba Iulia în 11 iunie 2020, după circa 1 an și jumătate de judecată, la instanța de fond și la cea de apel

Faptele pentru care a fost judecat, au fost săvârșite înainte că acesta să ajungă la Primăria Sebeș. Bărbatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, a plătit prejudiciul provocat bugetului de stat, în valoare de 33.586 de lei, dar tot nu a scăpat de o condamnare penală.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2014-2015, inculpatul a achiziționat de la persoane necunoscute un număr de 27 facturi fictive și chitanțe aferente, ce nu au avut la baza operațiuni comerciale reale, pe care ulterior a decis să le înregistreze în evidență contabila a societății la care era administrator și asociat în scopul scăderii valorii sumelor pe care trebuia să le achite la bugetul de stat.

Prejudiciul total a fost calculat la suma de 33.586 lei, din care 7.784 lei reprezintă impozit pe profit, iar 25.802 lei reprezintă TVA. Cele 27 de facturi false reprezintă achiziții fictive de mărfuri în cuantum total de 103.544 lei (83.502 lei baza și TVA în cuantum de 20.042 lei) emise în numele a nouă furnizori, care nu au confirmat relațiile comerciale prin declarațiile informative depuse la organele fiscale.

Curtea de Apel a mai hotărât că bărbatul să plătească și accesoriile aferente prejudiciului, solicitate anterior de către ANAF. De asemenea, în perioada de supraveghere, acesta trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității, la Primăria Sebeș sau la Primăria comunei Șugag.

Solutia pe scurt: În baza art. 421 pct.2 lit.a C.pr.pen. admite apelurile declarate de inculpatul O.D. și de partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, Sector 5 împotriva Sentinţei penale nr. 125/27.09.2019 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 108/107/2019, pe care o desfiinţează sus aspectul laturii penale în ceea ce priveşte locul unde se va desfăşura munca în folosul comunităţii și sub aspectul laturii civile, în ceea ce privește neobligarea inculpatului la plata accesorilor în favoarea părții civile precum și a dispoziției de ridicare a sechestrului asigurator. În baza art. 93 alin. (3) C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul O.D. va presta un număr de 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, la una dintre următoarele instituţii comunitare: – Primăria Municipiului Şugag – Primăria Sebeş

Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în contradictoriu cu inculpatul O.D.O.și în consecință obligă inculpatul să plătească părții civile suma reprezentând accesorii fiscale calculate la debitul principal de 33.586 de lei, de la data nașterii obligației și până la data plății efective a acestuia. Menține sechestrul asigurator instituit prin Ordonanța din data de 07.11.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, dispusă în dosar nr.247/P/2017.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate ce nu contravin prezentei decizii. În baza art.275 alin.6 C.pr.pen., onorariul parţial acordat apărătorului din oficiu, în cuantum de 250 lei, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 11.06.2020.

Soluția poate fi atacată cu recurs.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Adolescentă de 19 ani din Cugir agresată în scara unui bloc de un tânăr: Cugireanul, reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Adolescentă de 19 ani din Cugir agresată în scara unui bloc de un tânăr: Cugireanul, reținut de polițiști Polițiștii din Cugir au reținut un tânăr de 19 ani din oraș după ce acesta ar fi agresat, în scara unui bloc, o tânără de aceeași vârstă. A deranjat liniștea și ordinea publică. La data de 23 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea