Rămâi conectat

Curier Județean

Angajări la Primăria Aiud: Concursuri pentru posturi de consilier juridic, polițist local, inspector și șef la Serviciul Asistență Socială, în luna octombrie

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează, în zilele de 3 și 8 octombrie, concursuri de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de consilier juridic, polițist local, inspector și șef la Serviciul Asistență Socială.

În data de 3 octombrie 2014, ora 10.00, este programată proba scrisă pentru posturile de consilier juridic, clasa I, gradul profesional debutant – Serviciul Administrație Publică Locală, Juridic – Compartiment Juridic; polițist local, clasa I, gradul profesional debutant – Serviciul Poliția Locală – Compartiment Ordine și Liniște Publică/Evidența Persoanelor; inspector, clasa I, gradul profesional debutant – Direcția Economică – Compartiment Executare Silită și Încasare Venituri.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

– pentru consilier juridic: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe juridice.

– pentru polițist local: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice.

– pentru inspector: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe administrative.

Proba scrisă a concursului pentru ocuparea postului de șef serviciu, la Serviciul Public de Asistență Socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Aiud, va avea loc în data de 8 octombrie 2014, ora 10.00.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

– studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management, ori în specialitatea studiilor exercitării funcției publice;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani.

Pentru ambele concursuri dosarele de înscriere se depun până la data de 20 septembrie a.c., la sediul Primăriei Aiud.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a primăriei. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei municipiului Aiud, din str. Cuza Vodã, nr.1, județul Alba, telefon 0258/861.310.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO

Ziarul Unirea

Publicat

în

Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea