Ştirea zilei

Andra Claudia Popa, profesoara din comuna Horea care străbate zilnic 100 de kilometri pentru elevii săi, finalistă în Liga Profesorilor Excepționali

Ioana Oprean

Publicat

în

Andra Claudia Popa, profesoara din comuna Horea care străbate zilnic 100 de kilometri pentru elevii săi, finalistă în Liga Profesorilor Excepționali

În comuna Horea, din inima Munților Apuseni, numele profesoarei Andra Claudia Popa a devenit sinonim cu speranța și educația făcută cu suflet.

Petrecerea Divorțaților

Profesoară de Limba Română la Școala Gimnazială din Horea, Andra străbate zilnic peste 100 de kilometri pentru a ajunge la elevii săi, într-o școală unde puțini dascăli îndrăzneau să vină. Recent, efortul și pasiunea sa au fost recunoscute la nivel național, odată cu includerea în Liga Profesorilor Excepționali, campania prestigioasă a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

La 42 de ani, Andra Claudia Popa putea să aleagă un post confortabil în Alba Iulia, după ce a obținut cea mai mare notă la examenul județean de titularizare. A ales însă provocarea: să predea Limba Română într-o comunitate izolată din munte, convinsă că acolo va putea avea un impact real în viețile copiilor. Și a avut dreptate.

În cei câțiva ani petrecuți la catedră, profesoara Popa a schimbat complet atmosfera școlii din Horea. A transformat lecțiile de gramatică și literatură în momente vii și interactive, inventând jocuri educaționale precum „Scrisoarea fără greșeli”, „Pastila de ortografie” sau „Să fim profesori!”, unde copiii își corectează singuri lucrările, învățând prin joc și descoperire.

Dincolo de materia predată, Andra Claudia Popa a reușit să doteze școala cu o bibliotecă proprie și a organizat numeroase activități culturale, ecologice și sociale. A organizat excursii, tabere și spectacole care i-au ajutat pe elevi să vadă lumea dincolo de satul lor natal și să-și descopere potențialul.

În plus, ea a devenit un sprijin real pentru copiii cu dificultăți materiale. Rechizite, haine, alimente sau mici surprize dulci – toate acestea au fost oferite discret, din fonduri proprii sau prin proiecte de reciclare organizate chiar de ea.

Foștii ei elevi, astăzi studenți, polițiști, chimiști sau chiar profesori, o invită constant la momentele importante din viața lor, o dovadă clară a impactului profund pe care l-a avut asupra lor. Pentru acești tineri, Andra Claudia Popa nu este doar un profesor, ci un mentor și un model de viață.

Includerea Andrei Claudia Popa în Liga Profesorilor Excepționali este o confirmare firească a efortului uriaș pe care îl face zi de zi și a valorilor autentice pe care le transmite elevilor săi: generozitate, perseverență și pasiune pentru educație.

Toți cei care doresc să o susțină pe profesoara Andra Claudia Popa în cadrul Ligii Profesorilor Excepționali, o pot vota online accesând site-ul: vot.fundatiadanvoiculescu.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

29 octombrie 2026 | Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie?

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie? În 29 octombrie 2026, de la ora 15.30, la Colegiul Național „Bethleen Gabor”, ar urma să aibă loc ceremonia de decernare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” ultramaratonistului aiudean Levi Polgar. Evenimentul este […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea

Ioana Oprean

Publicat

în

Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea Balul Bobocilor de la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, se va desfășura anul acesta în data de 20 noiembrie 2026, la Casa de Cultură […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari

Ioana Oprean

Publicat

în

Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari Parohia Romano-Catolică Vințu de Jos se numără între entitățile care obțin finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, în Sesiunea I 2026, Subprogramul Intervenții de Urgență. Raportul final al Institutului Național al […]

Citește mai mult