Anasonul – esenţa micilor fericiri de acasă: „Oricum ar fi consumat, rece, în seminţe, sau sub formă de ceai, el înveseleşte omul şi îi aduce o căldură plăcută”

Natura ne oferă cu generozitate o serie de ierburi de leac, cele care produc seminţele aromatice. Fie că vorbim de anason, de fenicul, de coriandru sau de chimen, seminţele foarte parfumate, aflate la limita dintre condimente şi plante medicinale, fac minuni pentru însănătoşirea sistemului digestiv şi nu numai. În cele ce urmează vom cunoaşte una dintre aceste seminţe, care este fără doar şi poate cea mai activă din punct de vedere terapeutic: anasonul.

Este o plantă care creşte spontan, în tot bazinul Mării Mediterane, ajungând până în zona sudică a ţării noastre. Istoria folosirii seminţelor aromate ale anasonului începe încă de acum 5000 de ani şi este foarte dificil de stabilit care este civilizaţia care a „domesticit“ pentru prima oară anasonul. Unii cercetători consideră că anasonul este originar din Egiptul Antic, alţii îl atribuie Greciei sau chiar Persiei (actualul teritoriu al Iranului).

Cert este că în toate aceste civilizaţii, seminţele aromatice ale anasonului au fost considerate medicament pentru trup, dar şi pentru suflet. Pliniu cel Tânăr, unul dintre învăţaţii antichităţii, spunea despre anason că „înveseleşte şi inima cea mai tristă, redând totodată pofta de viaţă“. La rândul său, medicul militar roman Dioscoride considera anasonul drept un adevărat antidot pentru otrăvuri, dar şi contra bolilor digestive produse de hrana alterată.

Un mileniu mai târziu, în Evul Mediu, celebra călugăriţă vindecătoare Hildegard van Bingen spunea despre anason: „Oricum ar fi consumat, rece, în seminţe, sau sub formă de ceai, el înveseleşte omul şi îi aduce o căldură plăcută (activează circulaţia), o transpiraţie fără miros şi o digestie bună. Căci cine mănâncă în fiecare zi pe stomacul gol anason proaspăt micşorează flegma rea sau putreziciunea din măruntaiele lui şi alungă mirosul greu al răsuflării sale“.

Şi tot în Evul Mediu, alchimiştii au descoperit o calitate excepţională a anasonului: în combinaţie cu alte plante aromatice, puterile sale vindecătoare se înzeceau, transformându-l într-o adevărată armă în lupta cu bolile. Datorită acestei descoperiri, s-a ajuns ca o combinaţie de anason şi alte ierburi, ce conţin uleiuri volatile, să fie printre puţinele remedii care au funcţionat în timpul epidemiilor de holeră sau ciumă. Iar studiile contemporane au confirmat că, într-adevăr, efectul antiinfecţios al anasonului creşte de… 32 de ori atunci când este combinat cu uleiul de cimbru, de exemplu. Interesant este că nici una dintre cele două plante luate separat nu are nici măcar pe departe forţa vindecătoare pe care a demonstrat-o combinaţia lor.

Carte de vizită Denumirea ştiinţifică a anasonului este Pimpinella anisum şi este o rudă apropiată a morcovului şi a ţelinei, dar şi a angelicăi sau a brâncăi ursului, toate aceste plante făcând parte din aceeaşi familie, aceea a apiaceelor. Este o plantă înăltuţă, de un metru – un metru şi jumătate, care la începutul verii face nişte flori mici, gălbui, foarte asemănătoare cu cele ale mărarului. Pe timpul verii, florile sale se maturizează şi se transformă acum, la începutul toamnei, în seminţe cu un miros foarte distinct, dulce-aromatic.

Principala armă a acestei plante este un ulei volatil, prezent în proporţie de 1,5-6% în fructele sale şi care se află deopotrivă la originea aromei sale extrem de plăcute, dar şi a efectelor sale terapeutice. Alături de uleiul volatil, mai întâlnim în seminţele anasonului şi grăsimi, proteine, precum şi o serie întreagă de vitamine, care întregesc profilul de medicament al acestei plante. În toată lumea, anasonul este folosit în primul rând ca tonic pentru digestie şi ca remediu de urgenţă pentru orice deranjament gastric sau intestinal. În aproape toate combinaţiile celebre de condimente, din Asia şi până în Europa, întâlnim anasonul, cu aroma sa plăcută, uşor dulce, şi cu efectele sale blânde, dar şi puternice, deopotrivă. Răspândirea plantei La noi în ţară, anasonul este aproape exclusiv plantă de cultură, doar în sudul României (judeţele Olt, Dolj) fiind întâlnite, cu totul izolat, exemplare de anason sălbăticite.

Aşadar, această plantă nu poate fi procurată direct din flora spontană, ci va trebui achiziţionată din magazinele de profil. Este recomandat să cumpăraţi doar seminţe întregi de anason, nu planta mărunţită sub formă de pulbere, deoarece după măcinare îşi pierde rapid substanţele active şi oxidează, devenind inutilă din punct de vedere terapeutic. În magazinele naturiste găsiţi anasonul sub formă de seminţe, în raioanele de plante medicinale sau de condimente, întrucât această iarbă are dublă calitate: de remediu şi de condiment.

Preparate din anason l Pulberea de anason. Se obţine prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea a seminţelor plantei, din ea administrându-se de 2-3 ori pe zi, câte un sfert – o jumătate de linguriţă. Acest remediu are ex­celente calităţi stimulente digestive, calmante gastrice şi intestinale, precum şi antispastice (favorizează oprirea sughiţului, a refluxului gastro-esofagian). Dacă seminţele sunt suficient de proaspete şi moi, ele pot fi mestecate direct, fără a le mai măcina în prealabil, în felul acesta calităţile lor terapeutice fiind folosite la maximum. lInfuzia combinată de anason. Se pune o linguriţă de seminţe de anason uşor mărunţite într-un pahar de apă şi se lasă să macereze vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, după care se strecoară. Extractul obţinut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă un pahar de apă, după care se lasă să se răcească. În final, se combină cele două extracte, iar preparatul obţinut se va administra pe parcursul unei zile.

Infuzia fierbinte de anason. Se foloseşte doar ca remediu de urgenţă (în rest fiind preferată infuzia combinată), în afecţiunile digestive şi respiratorii, în special, proprietăţile antispastice ale anasonului fiind puternic potenţate de efectul termic al infuziei. Se prepară prin opărirea unei linguriţe de seminţe de anason cu o cană de apă, după care se lasă acoperit amestecul să infuzeze vreme de 10-15 minute şi apoi se filtrează. Se administrează cât mai cald posibil.

Tinctura sau rachiul de anason. Este un remediu care a făcut carieră în secolul al XVIII-lea, când era considerat un soi de panaceu. Având efect tonic digestiv, stimulent şi tonic psihic (conferă o stare de optimism, vioiciune), rachiul de anason era considerat un medicament în urmă cu două secole, în Ţara Românească, găsindu-se deopotrivă în cârciumi şi în spiţerii. Aşa se face că faima sa a trecut peste timp, ajungând inclusiv în arta cinematografică românească, rachiul de anason fiind băutura preferată a lui „Mărgelatu“, unul din eroii marilor ecrane în anii ‘80. Reţeta de obţinere a acestui remediu este simplă: se pun într-un borcan 20 de linguri de pulbere de seminţe, care se acoperă cu alcool alimentar sau rachiu de 40-50 de grade, amestecând încontinuu. Când întreaga masă de pulbere a fost acoperită, rămânând deasupra un strat de alcool de două degete, se închide borcanul ermetic şi se lasă conţi­nutul la macerat vreme de 12 zile, după care se strecoară. Preparatul obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare, şi se păstrează vreme de maximum 5 ani. Se administrează de regulă o linguriţă, de 4 ori pe zi, în tratamente de 1-3 luni.

Tratamente interne l Diabet. într-un studiu făcut în anul 2011, unui număr de 114 pacienţi diabetici le-a fost administrată zilnic o cantitate de 5 grame de pulbere de anason, proaspăt măcinat. Pe parcursul celor 60 de zile de tratament, analizele de sânge făcute regulat au arătat o scădere gradată a valorilor zaharurilor din sânge, ajungându-se ca la sfârşitul curei, pacienţii trataţi cu anason să aibă glicemia cu 36% mai scăzută decât pacienţii din grupul martor, care în acel interval de timp luaseră remedii placebo (false). În urma tratamentului cu această plantă, cercetătorii au mai observat, pe lângă scăderea drastică a valorilor glicemiei, o scădere a valorilor colesterolului total şi a celui rău (LDL), precum şi o scădere a valorilor trigliceridelor. Concluzia studiului este că seminţele de anason, consumate sub formă de pulbere, sunt un puternic remediu anti-diabetic, stabilizând şi reducând valorile glicemiei, diminuând în plus şi riscul de complicaţii cardio-vasculare ale diabetului.

Toxiinfecţia alimentară. În caz de toxiinfecţie alimentară, combinaţia aproape infailibilă este aceea între seminţele de anason şi părţile aeriene înflorite de cimbru (Thymus vulgaris). Cele două plante îşi potenţează reciproc acţiunea antiinfecţioasă, având darul de a anihila rapid bacteriile, fungii sau viruşii patogeni din tubul digestiv. Se recomandă administrarea unui amestec de pulberi din cele două plante, combinate în proporţii egale, din care se iau câte 3-6 linguriţe pe zi, până la dispariţia totală a semnelor bolii. În cazul toxiinfecţiilor alimentare severe, se administrează infuzia combinată de anason, în care se adaugă 2-3 picături de ulei volatil de cimbru. Se pot administra până la maximum 1 litru pe zi din acest amestec.

Balonare (meteorism). Seminţele de anason, mestecate imediat după masă, sunt un extraordinar remediu pentru uşurarea digestiei, pentru combaterea balonării, a colitei de fermentaţie şi a sindromului colonului iritabil. După fiecare masă, la 10 minute, se mestecă o jumătate – o linguriţă de seminţe de anason (dacă nu ne permite dentiţia, vom lua pulberea, pe care o vom ţine în gură măcar un minut). Planta are efecte puternic carminative, adică previne formarea gazelor în intestin, fiind un foarte bun antiinflamator pentru tot tubul digestiv.

Dispepsie, digestie dificilă. În Germania, o comisie oficială a guvernului, formată din medici şi farmacişti (cunoscută sub numele de „Comisia E“), a autentificat în anul 1990 faptul că seminţele de anason conţin principii active care echilibrează secreţia şi evacuarea bilei şi a sucurilor gastrice, îmbunătăţind digestia şi eliminând probleme cum ar fi balonarea, inapetenţa, atonia gastrică. Seminţele de anason se administrează sub formă de pulbere, din care se ia cu un sfert de oră înainte şi cu zece minute după fiecare masă, câte un sfert de linguriţă.

Greaţă, inapetenţă. Un studiu clinic făcut în Spania a arătat că aroma seminţelor de anason inhibă, pur şi simplu, senzaţia de greaţă, la cei mai mulţi dintre subiecţii testaţi. Acest efect nu apare doar la administrarea pe cale orală a plantei, ci chiar şi prin simpla inhalare a miresmei de anason, care diminuează senzaţia de greaţă şi favorizează apariţia unui apetit alimentar sănătos.

Astm. Un studiu de medicină experimentală a arătat că administrarea extractului apos de anason are un efect relaxant asupra arborelui bronşic, uşurând respiraţia şi ajutând la expectoraţie (la eliminarea mucusului în exces de pe căile respiratorii). Ca remediu „de urgenţă“, cu acţiune antispastică bronşică imediată, se recomandă o cană de infuzie fierbinte de anason, care va relaxa prompt musculatura netedă a arborelui bronşic, blocând apariţia sau măcar diminuând intensitatea crizei de astm. Ca tratament pe termen lung, se recomandă administrarea unei combinaţii de pulberi de anason, muşeţel (Matricaria chamomilla) şi trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor), amestecate în proporţii egale, din care se va lua câte o linguriţă de patru ori pe zi, pe stomacul gol. O cură cu această combinaţie de plante durează 90 de zile şi se face de minimum două ori pe an.

Tuse, tuse convulsivă. Se administrează, de asemenea, infuzia fierbinte de anason, care are efect antispastic şi antitusiv. În tusea care apare pe fondul infecţiilor bacteriene, la prepararea infuziei de anason se va adăuga şi o cantitate egală de cimbru de cultură (Thymus vulgaris), pentru a potenţa efectul antibiotic al anasonului. Se pot face, de asemenea, inhalaţii cu această infuzie fierbinte, uleiurile volatile ale celor două plante exercitându-şi astfel direct, la nivelul aparatului respirator, efectele antispastice şi antibiotice.

Gastrită hiperacidă. Un studiu de medicină experimentală a arătat că administrarea infuziei combinate de anason reduce prompt leziunile mucoasei gastrice produse de sucurile gastrice, precum şi de alte substanţe toxice (inclusiv alcoolul şi anumite medicamente care „atacă“ epiteliul gastric). Pentru potenţarea efectului protector gastric al seminţelor de anason se va adăuga la prepararea infuziei combinate şi o linguriţă de seminţe de in (Linum usitatissimum), care are în plus un efect antiinflamator şi anti-acid.

Candidoză. se iau zilnic câte 3-4 linguriţe dintr-o combinaţie de pulbere de rădăcină de cicoare (Cichorium inybum) şi pulbere de seminţe de anason, amestecate în proporţii egale. Cele două plante au o acţiune sinergică, anasonul având efect antifungic, iar cicoarea stimulând dezvoltarea unei flore normale. Contra candidozei vaginale se fac spălături vaginale, de 3-5 ori pe săptămână, cu infuzie combinată de anason, în care se pun 2 linguriţe de tulpini înflorite de pelin (Artemisia absinthium).

Adjuvant în dependenţa de morfină. Un studiu făcut în India a arătat faptul că seminţele de anason au un surprinzător efect de reducere a dependenţei de morfină şi de celelalte droguri opiacee. Substanţele volatile din seminţele acestei plante acţionează asupra unor receptori din creier care răspund de plăcere şi relaxare, care vor deveni astfel mai puţin receptivi la morfină. Într-un studiu pilot s-a folosit uleiul volatil de anason, din care s-au administrat câte 6 picături, de două ori pe zi.

Bufeuri. într-un studiu făcut pe 72 de paciente ajunse la perioada de debut a menopauzei, s-a constatat reducerea intensităţii şi a frecvenţei bufeurilor după 60 de zile de tratament cu anason. În plus, pacientele au sesizat că au un tonus fizic şi psihic mai ridicat, au mai rar palpitaţii (aritmie cardiacă), iar evoluţia osteoporozei este mai lentă. Acest efect terapeutic excepţional se datorează prezenţei în seminţele acestei plante a unor substanţe cu efecte hormonale, aşa-numiţii fito-estrogeni, care compensează reducerea activităţii ovarelor, care survine la menopauză. Se administrează tinctura de anason, câte 1 linguriţă de patru ori pe zi, în cure de 90 de zile, urmate de alte 30 de zile de pauză.

Lactaţie. Combinaţia de aur pentru stimularea lactaţiei la mămicile care au probleme cu alăptarea este cea dintre anason şi schinduf (Trigonella foenum-graecum). Cele două plante stimulează, în mod 100% natural, prin acţiunea lor hormonală, producerea laptelui, îmbunătăţind totodată compoziţia şi calităţile nutritive ale acestuia. Mai mult, o parte dintre principiile active ale anasonului sunt transferate în lapte, având efecte de stimulare blândă a digestiei şi de combatere a colicilor sugarului. Se administrează, de trei ori pe zi, câte o linguriţă rasă din combinaţia de pulbere de anason şi schinduf.

Precauţii şi contraindicaţii Anasonul se va administra cu prudenţă (doar un sfert de doză), în primele 3 zile de tratament, persoanelor cu gastrită, enterită sau colită acută, întrucât pot exista sensibilităţi digestive particulare la această plantă. Dozele recomandate nu vor fi depăşite, deoarece anetolul, o substanţă volatilă conţinută în seminţele de anason, poate avea efecte nocive în cantităţi mari.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...