Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

ANAF nu poate numi șefi în funcții pentru ca nu mai are bani să îi plătească

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că nu poate numi șefi în funcții deoarece nu sunt fonduri suficiente pentru plata salariilor în cazul unor promovări. De asemenea, toți directorii din Direcția Antifraudă au intrat într-un proces de evaluare profesională până la 31 martie.

„Potrivit unei adrese din data de 2.03.2017 transmise de Ministerul Finanțelor Publice Agenției Naționale de Administrare Fiscală, toate promovările în funcție în cadrul ANAF se suspendă până la data la care bugetul MFP, prin suplimentarea alocărilor bugetare la Titlul I „Cheltuieli de personal”, va putea permite asigurarea plății salariilor pentru toți angajații”, a precizat ANAF, într-un comunicat.

„Menționăm că personalul cu funcții de conducere din cadrul DGAF face obiectul unei evaluări profesionale, ținând cont de analiza unor indicatori de performanță, care se desfășoară până la data de 31 martie”, a mai anunțat instituția.

Anterior, Fiscul anunțase că a redus de la 25% la 5% sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru angajații săi, printr-un ordin intrat în vigoare de la 1 martie, pentru că bugetul instituției a fost redus cu 4,6% în acest an față de nivelul din 2016.

Două ordine semnate de președintele ANAF, Bogdan Stan, și intrate în vigoare la 1 martie anulează sporul de 25% și introduce un spor de doar 5%, în locul beneficiului anulat. ANAF precizase că decizia a fost cauzată de lipsa fondurilor.

Ministerul Finanțelor anunța, de asemenea, în urmă cu două săptămâni, că a suspendat temporar ocuparea posturilor vacante și a promovărilor pentru personalul din aparatul central și instituțiile subordonate, pentru a se încadra în bugetul alocat cheltuielilor de personal aprobat în bugetul pentru acest an. Măsura va fi menținută pana la suplimentarea alocărilor bugetare destinate cheltuielilor de personal.

Datele publicate de Ministerul Finanțelor arată că veniturile bugetului general consolidat au fost în ianuarie de 19,2 miliarde lei, echivalent cu 2,4% din PIB, fiind cu 5,7% mai mici față de ianuarie 2016.

Încasările din TVA au înregistrat o scădere dramatică față de ianuarie 2016, cu 24,8%.

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat, de 16,2 miliarde lei, au crescut cu 3,5% față de aceeași perioadă din anul precedent.

Execuția bugetară s-a încheiat cu un excedent de 3 miliarde lei (0,37% din PIB), în scădere de la 4,7 miliarde lei (0,62% din PIB) în ianuarie 2016.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea