Ana Rodean (atletism) și Andrei Irimie (powerlifting), ambii CS Unirea Alba Iulia – sportivii anului 2021 în Alba
Ana Rodean (atletism) – sporturi olimpice și Andrei Irimie (powerlifting) – sporturi neolimpice, ambii legitimați la CS Unirea Alba Iulia, au fost desemnați sportivii anului 2021, unul devenit olimpic prin amânarea JO din 2020.
De asemenea, antrenorii anului vin tot din Cetatea Marii Uniri: Gabriel Avram (atletism, CS Unirea Alba Iulia) și Ovidiu Pănăzan (powerlifting, CS Unirea Alba Iulia/Zamolxis Alba Iulia/CS Universitatea Alba Iulia). Cea mai bună echipă a acestui an a fost, din nou, CSM Volei Alba Blaj (vicecampioană națională, câștigătoare a Cupei României și a Supercupei României, calificată în sferturile de finală ale Cupei CEV, lider la zi în Divizia A1).
*Cei mai buni antrenori: Gabriel Avram (CS Unirea Alba Iulia) și Ovidiu Pănăzan
Dacă în 2020, din cauza pandemiei, Gala Sportului Județean s-a desfășurat doar în mediul online, acum cei 4 performeri ai sportului județean își vor primi distincțiile cuvenite la sediul CJ Alba, înmânarea premiilor, diplomelor și trofeelor urmând să fie făcută de Ion Dumitrel, președintele CJ Alba.
Citește și: La Gala Sportului Județean 2021, mențiuni pentru sportivii și antrenorii din Alba
Gala Sportului, eveniment devenit o tradiție în finalul fiecărui an, este organizat de CJ Alba (ce oferă premiile individuale ale sportivilor și antrenorilor, cuprinse între 250 și 1500 de lei, în funcție de performanțele realizate) și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Alba (ce a întocmit ierarhiile pe baza comunicării dinspre structurile sportive și asigură trofeele și diplomele). Un an în care se cuvin remarcate tinerele Mihaela Blaga (CSȘ Blaj) și Daria Remete (înot, LPS Alba Iulia), speranțe ale sportului autohton, ce au impresionat prin rezultatele obținute.
*Ana Rodean – a 5-a oară, Andrei Irimie – în premieră
Mărșăluitoarea Ana Rodean (37 de ani) este a 5-a oară desemnată sportiva anului în Alba, după premiile din 2002, 2011, 2016 și 2018, preluând practic ștafeta de la Mihaela Acatrinei, colega sa de club, laureata anului trecut. În schimb, la secțiunea sporturi neolimpice, Andrei Irimie (31 de ani) este desemnat în premieră primul în fruntea topului județean, iar powerliftingul revine în frunte după ce anul trecut premiul i-a revenit lui Ioo Sandor (arte marțiale, Dojokan Activ Aiud). În schimb, la capitolul antrenorii anului, CS Unirea Alba Iulia continuă să domine această categorie cu deja consacrații Gabriel Avram (atletism) și Ovidiu Pănăzan (powerlifting/ CS Zamolxis Alba Iulia/ CS Unirea Alba Iulia/ CS Universitatea Alba Iulia), la fel ca în ultimii 6 ani! De asemenea, în cadrul Galei Sportului Județean 2021 au mai fost premiați sportivii și antrenorii pe ramuri de sport, veteranii, acordându-se mențiuni pentru antrenori și sportivi, cluburi și asociații colaboratoare.
*Bătălie mare pentru prima poziție
Atletele Ana Rodean, Mihaela Acatrinei (ambele CS Unirea Alba Iulia) și Mihaela Blaga (CSȘ Blaj/ AC “Mica Romă” Blaj) au fost sportivele care s-au bătut până la final pentru locul întâi la sporturi olimpice. Cele trei au totalizat câte 35 de puncte pentru cea mai valoroasă performanță (primul criteriu), iar departajarea s-a făcut, conform organizatorilor, abia după ce s-a luat în calcul un alt criteriu, respectiv toate punctele obținute în 2021 la toate competițiile.
Rezultatele celor doi performeri în 2021 (desemnați și cei mai buni pe respectivele ramuri de sport):
*Ana Rodean (CS Unirea Alba Iulia) – 4 medalii de aur, două de argint și una de bronz la finalele Campionatelor Naționale de marș, seniori; locul 5 la Campionatul Balcanic pe 20 km (Antalya, Turcia); locul 13 la Campionatul European de marș la 35 kilometri (record național, Cehia, Podebrady);
*Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia) – campion european de seniori proba împins culcat (Plisen, Cehia), medaliat cu bornz la Campionatul Mondial de seniori, proba de împins culcat (Stavanger, Norvegia), 6 medalii de aur la Campionatele Naționale de seniori.
Cel mai bun sportiv al județului Alba, pe ramuri de sport:
*box: Andrei Dărămuș (CS Unirea Alba Iulia);
*culturism/fitness: Răzvan Gabriel Ion (Green Fit Alba Iulia);
*dans sportiv: Kevin Stuardi și Daria Corpade (“Life is Dance” Alba Iulia);
*haltere: Nicu Vîlcu (CS Unirea Alba Iulia);
*înot: Daria Remete-Mireștean (LPS Alba Iulia);
*judo: Laura Alexia Bogdan (CS Unirea Alba Iulia);
*karate/arte marțiale: Ioo Sandor (Dojokan Activ Aiud);
*orientare: Ionuț Zincă (CS Unirea Alba Iulia);
*șah: Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia);
*taekwondo: Eduardo Cetean (CS Unirea Alba Iulia);
*tenis de câmp: David Manu (TC SUN Alba Iulia);
*volei: Nadja Ninkovic (CSM Volei Alba Blaj).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Ce performanță! CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare Rezultat excelent pentru sportul din Alba, realizat la Târgu Mureș, unde CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare! Este practic cea mai importantă realizare a clubului albaiulian, de la înființare, CSM Unirea Alba Iulia aducând în panoplie un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun