Amenzile şi salariile minime au crescut de la 1 ianuarie 2014. Ce ne aşteaptă din iulie
Din 1 ianuarie 2014, salariul lunar de bază a crescut de la 800 de lei la 850 pentru un program complet de 168 de ore. Odată cu creşterea salariului minim brut creşte şi valoarea punctului de amendă, de la 80 la 85 de lei, care reprezintă 10 la sută din valoarea salariului.
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată ar urma să crească încă o dată în 2014 şi să ajungă la 900 de lei.
De majorarea cu 50 de lei a salariului minim, din 1 ianuarie 2014, vor beneficia 804.225 de salariaţi, dintre care 238.143 din sectorul bugetar şi 566.112 din sectorul concurenţial.
În cea de-a doua etapă, respectiv din 1 iulie 2014, vor beneficia de creşterea salariului de bază minim brut pe ţară de la 850 la 900 de lei în total 966.405 salariaţi, dintre care 281.542 bugetari şi 684.863 din sectorul concurenţial.
Astfel, începând cu 1 iulie 2014, pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe lună, salariul minim garantat în plată va reprezenta 5,357 de lei pe oră.
De asemenea, începând din 2014 se indexează şi valoarea punctului de pensie cu 3, 76 la sută, ceea ce va însemna o majorare de la 762,1 în 2013 la 790,7 lei.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]