Rămâi conectat

Actualitate

Amenzile rutiere: Valoare, procese verbale, termene de prescriere și cum se plătește amenda

Publicat

în

Amenzile rutiere: Valoare, procese verbale, termene de prescriere și cum se plătește amenda

Șoferii care au fost amendați de polițiști ar trebuie să știe cum arată un proces-verbal de sancționare, cum poate fi contestată amenda sau care sunt termenele de prescriere. Câteodată, acest lucru i-ar putea ajuta să scape de plata unei sancțiuni sau, măcar, să știe în cât timp o pot plăti la o valoare mai redusă.

1. Valoare. Amenzile rutiere se acordă în funcție de punctul-amendă, al cărui cuantum este de 145 de lei. Cea mai mică sancțiune este de două puncte-amendă, adică de 290 de lei. Există următoarele categorii de amenzi:

– clasa I: 290 sau 435 de lei (două sau trei puncte-amendă);
– clasa a II-a: 580 sau 725 de lei (patru sau cinci puncte-amendă);
– clasa a III-a: de la 870 la 1.160 de lei (de la șase la opt puncte-amendă);
– clasa a IV-a: de la 1.305 la 2.900 de lei (de la nouă la 20 de puncte-amendă);
– clasa a V-a (însă numai pentru firme): de la 3.045 la 14.500 de lei (de la 21 la 100 de puncte-amendă).

Electrica Furnizare Discount

2. Procesul verbal de contravenție. Dacă nu este întocmit conform prevederilor legale, șoferii amendați ar putea să obțină anularea lui în contencios administrativ. Iată ce trebuie să cuprindă un astfel de document:

– numele și prenumele agentului constatator;
– numele și prenumele contravenientului;
– codul numeric personal, iar în cazul persoanei juridice, denumirea și sediul acesteia;
– fapta săvârșită și data comiterii acesteia;
– semnătura agentului constatator.

Din 2018, lipsa din procesul-verbal de contravenție a codului numeric personal a persoanei sancționate și o descriere sumară a faptei atrage nulitatea procesului-verbal. În schimb, sancțiunile rutiere nu pot fi contestate, folosindu-se de marja de eroare a aparatelor radar.

Citește și Noi amenzi pentru șoferi! De ce nu mai e voie cu brăduți parfumați pe parbriz

3. Cum poate fi contestat un proces-verbal de contravenție. Documentul menționează termenul (15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal) și instanța (judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția) la care se depune plângerea contravențională. În plus, se poate face apel la tribunal dacă hotărârea judecătoriei este considerată incorectă.

Important de știut este că plângerea contravențională suspendă executarea amenzilor, de la data înregistrării acesteia la instanță și până la pronunțarea hotărârii judecătorești. Și acest lucru se aplică inclusiv cu privire la situațiile de suspendare a permisului.

4. Termene de prescriere. Practic, se pot prescrie mai multe lucruri:

– aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei;
– executarea sancțiunilor contravenționale, dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii;
– dreptul statului de a cere executarea silită a amenzii contravenționale, în celălalte cazuri; aici, vorbim de un termen de – cinci ani, care curge de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost aplicată sancțiunea.

5. Cum se plătește amenda. Se poate face în trei moduri – online, în conturi dedicate; prin instituții de credit autorizate cu care există încheiate convenții; la unitățile Trezoreriei Statului, pentru amenzile ale căror plăți se cuvin bugetului de stat, sau, dacă e vorba de amenzi ale căror plăți se cuvin bugetelor locale, la casieriile autorităților administrației publice locale ori ale altor instituții publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale.

Atenție! Din 2018, șoferii au 15 zile la dispoziție în care pot plăti jumătate din cuantumul amenzii primite, însă nu pot să plătească amenda direct polițistului care le-a aplicat sancțiunea.

6. Amenzi plătite între 1 și 8 ianuarie 2020. În această perioadă, punctul amendă a fost de 223 de lei, revenit, ulterior, la 145 de lei. Din păcate, amenzile primite primele zile ale anului nu vor scădea.

sursa: dcbusiness.ro

Publicitate

Actualitate

STUDIU: Ce s-ar întâmpla în cazul în care toți oamenii de pe planeta ar deveni vegani

Publicat

în

STUDIU: Ce s-ar întâmpla în cazul în care toți oamenii de pe planeta ar deveni vegani

Alimentația oamenilor are un impact semnificativ asuprea mediului și emisiilor de gaze, 60% dintre emisiile de gaze de seră provinind din agricultură având ca sursă alimentația bazată pe carne și lactate, arată DCNEWS.ro.

Ce ar fi dacă toți oamenii de pe planetă ar deveni vegani? Este o întrebare care ar pune în mișcare imaginația multor adepți ai acestui stil de viață, însă, de această dată, întrebarea a venit din partea oamenilor de știință, care vor să măsoare impactul alimentației noastre asupra planetei.

Electrica Furnizare Discount

În medie, un om consumă aproximativ 40 de kilograme de carne pe an, iar în țările dezvoltate, această medie se dublează. Experții în climatologie consideră că ar trebui să reducem drastic consumul de carne, pentru a ajuta în eforturile de reducere a încălzirii globale, transmite BBC.

Agricultura animalieră, un producător important de emisii de seră

Aproximativ 15% din gazele de seră emise de oameni provin din urma producției animaliere. Dacă am deveni vegani cu toții, aceste emisii ar scădea drastic. Consumul de carne ocupă prea mult loc, 80% din terenul fermelor din lume fiind dedicat producției de carne și lactate. Ca să cuantificăm această suprafață, am putea spune că terenul agricol este de dimensiunea SUA, China, Europa și Australia la un loc.

În alimentația omului modern, carnea și lactatele ocupă un procent de 18% din caloriile consumate, iar aceeași cantitate este responsabilă de 60% dintre emisiile de gaze de seră provenite din agricultură. Un raport al Națiunilor Unite sugerează că toți oamenii ar trebui să reducă din cantitatea de carne consumată, dar și din deșeurile produse. Raportul a mai evidențiat faptul că între 8% și 10% din deșeurile create de oameni constau în mâncare și ambalaje.

Sursele locale, benefice pentru biodiversitate

Nu toate sursele de carne prezintă același impact asupra planetei. Cel mai mare impact îl au fermele de bovine, care sunt, de altfel, unul dintre factorii principali în defrișare pădurii amazoniene. Toate emisiile produse de fermele de bovine sunt din cauza digestiei vacilor. În timpul procesului digestiv, acestea produc metan, un gaz de seră cu nociv, efectele sale de încălzire fiind de 28 de ori mai puternice decât cele ale dioxidului de carbon pe parcursul a 100 de ani.

O vacă provenită dintr-o astfel de fermă produce între 70 și 100 de kilograme de metan pe an, iar în lume sunt înregistrate aproximativ 1,5 miliarde de vaci. Comparat cu această secțiune a agriculturii, fermele mici, locale, au un impact mult mai mic asupra mediului, iar în cazul în care animalele ar fi scoase la pășunat, există beneficii pentru biodiversitatea locală.

O dietă bazată pe plante ar veni și în beneficiul sănătății consumatorului. Un studiu a estimat că dacă fiecare om ar trece la o dietă vegană, bazată pe legume și fructe proaspete, aproximativ 8 milioane de decese ar putea fi evitate în lume până în 2050. Așadar, o schimbare în alimentație ar putea fi benefică atât corpului, cât și planetei.

Citește mai mult

Actualitate

Își va imuniza Valeriu Gheorghiță copiii cu vaccinul anti-Covid: „Am discutat această problemă cu ei, sunt absolut deschiși la acest lucru”

Publicat

în

Își va imuniza Valeriu Gheorghiță copiii cu vaccinul anti-Covid: „Am discutat această problemă cu ei, sunt absolut deschiși la acest lucru”

Începând cu data de 26 ianuarie 2022, va debuta și în România vaccinarea anti coronavirus pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Copiii medicului militar, Valeriu Gheorghiță, coordonatorului campaniei naționale de vaccinare se încadrează și ei în această grupă de vârstă, iar acesta spune că a discutat cu ei despre vaccin.

Dr. Valeriu Gheorghiță spune că și-a consultat copiii, o fetiță de 6  ani și un băiețel de 11 ani, în legătură cu administrarea vaccinului anti Covid, iar aceștia i-au transmis că vor aștepta să le vină rândul, după copiii care au neapărată nevoie de serul care să-i protejeze împotriva Covid-19.

Electrica Furnizare Discount

„Am discutat această problemă cu ei, ei sunt absolut deschiși la acest lucru, însă ceea ce mi-au spus, ținând cont, bineînțeles, de ceea ce le-am explicat, cum funcționează un vaccin și care sunt avantajele, mi-au zis: «Tati, o să așteptăm să dăm prioritate celor care au cea mai mare nevoie în momentul de față», adică copiilor cu afecțiuni cronice. Ulterior, sigur, vor dori să se vaccineze și îmi doresc chiar să-i vaccinez personal, dacă o să merg într-un cabinet de vaccinare”, a mărturisit Valeriu Gheorghiță la Digi24.

Cine are prioritate la vaccinul anti Covid

România a contractat 550.000 de doze pentru anul 2022, ceea ce ar ajunge pentru aproximativ 260.000 de copii din grupa de vârstă 5-11 ani dintr-un total de 1,2 milioane, câți ar fi eligibili.

Autoritățile spun că au prioritate la vaccinare copiii care sunt în evidența medicilor cu următoarele afecțiuni:

obezitate,

afecțiuni cardiovasculare, poate malformații cardiovasculare,

alte tipuri de malformații (sindromul Down crește de cel puțin 10 ori riscul de deces prin COVID-19)

diabet,

boli cronice renale,

neoplazii (cancerele hematologice: limfoame, leucemii).

„Uitându-ne la copiii care au fost spitalizați cu forme moderate sau severe de boală, principalii factori de risc pe care acești copii i-au avut au fost obezitatea, bolile cardiovasculare, diabetul, bolile renale, iar obezitatea este legată direct de riscul de diabet. Mai mult, după Covid, există, se pare, un risc de două ori mai mare de a face diabet zaharat de tip I, acel diabet insulino-dependent”, a spus Valeriu Gheorghiță pentru sursa citată.

Sursa: click.ro

Citește mai mult

Actualitate

HARTA salariilor din România: Unde se câștigă cel mai bine. Județele cu baroni locali, cele mai sărace

Publicat

în

HARTA salariilor din România: Unde se câștigă cel mai bine. Județele cu baroni locali, cele mai sărace

În 2021, salariul mediu net lunar la nivel naţional a crescut, în medie, cu 14%, de la 3.047 de lei (în octombrie 2019), la 3.544 de lei (octombrie 2021). Există însă judeţe în care salariile au crescut mai mult, iar altele în care creşterea a fost mai timidă.

Bucureştenii au fost românii cu cele mai mari salarii şi în 2021, urmaţi de clujeni. Pe locul al treilea se află cei din judeţul Timiş. ZF a publicat harta salariilor din România, pe e baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică. Bucureştiul este în continuare lider la acest capitol, dar diferenţa faţă de locul doi, ocupat de Cluj, s-a micşorat.

CITEȘTE ȘI: Poprirea pe salariu, pensie sau cont în 2022: Când şi cum executarea silită poate fi anulată în justiţie

Bucureștiul are cele mai mari salarii din țară, de 4612 lei salariu mediu net, iar la polul opus, Teleorman, este probabil cel mai sărac județ din România, cu 2674 lei salariu mediu net pe lună.

Electrica Furnizare Discount

Județele cu populație maghiară, Harghita și Covasna (2752, respectiv 2756 lei) sunt la polul sărăciei, imediat după Teleorman. Faptul că UDMR a fost mereu la guvernare se pare că nu s-a răsfrânt asupra nivelului de trai și a salariilor din cele 2 județe.

De menționat este faptul că județul Teleorman a fost ținut vreme de mult timp într-o sărăcie continuă de către propriul său baron local, Liviu Dragnea, lucru ce a transformat județul din sudul țării într-un pol al sărăciei și al emigrării.

Citește și: INS: Cât a crescut salariul mediu net în luna noiembrie 2021, față de luna octombrie

Cluj și Timiș (4291 lei salariu mediu net pe lună, respectiv 3835 lei) au cele mai mari salarii, după capitală. Oltenii (județul Olt) au una dintre cele mai mari creșteri, de 22%. Bihor (2894 lei), unde este groful local Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean, care a dus Oradea la cele mai mari prețuri la gunoi din România,  se află sub Botoșani(2986), nu departe de Vaslui(2803).

Alba se află peste media națională, dar sub media pe Transilvania. Se poate observa că acolo unde au fost economii deschise, care nu au fost dominate de baroni sau grofi locali, care au impuse ”firme de casă”, așa cum sunt de exemplu la Teleorman, Harghita, Covasna, Suceava, Bihor, economia a crescut, trend urmat ulterior și de salarii.

Citește și: Salariul minim pe economie 2022: Cât vor câștiga românii, brut și net, începând cu noul an?

Suceava, județul în care baronul Gheorghe Flutur a scris cuvântul „Bucovina” în 2009 folosind țarcuri cu oi, se află în acest moment la nivelul de 2716 lei salariu mediu net lunar, depășind doar Maramureșul (2713 lei), dintre județele adiacente.

Bucureștiul și Ardealul sunt cele mai dezvoltate zone ale României, lucru ce se vede și în nivelul salariilor, dar unele județe din Moldova (Bacău) sau Oltenia (Olt) au un nivel cu mult peste provincia istorică în care se află.

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare