Amenzile primei nopți de carantină: Motivele surprinzătoare invocate de unii șoferi opriți
A fost prima noapte în care au intrat în funcțiune noile restricțiide circulație. Între orele 23.00 și 5.00 au putut ieși din case doar cei care au lucrat, cei care au avut urgențe medicale, au însoțit și îngrijit copii sau vârstnici și cei care au avut un deces în familie.
Și toți erau obligați să aibă o declarație pe proprie răspundere. Amenzile pentru încălcarea acestei reguli sunt între 500 și 2.500 de lei.
Polițiștii și jandarmii au stat toată noaptea pe străzi. I-au oprit pe cei care circulau după ora 23:00 și au verificat dacă au motive temeinice să o facă.
În Craiova, prima amendă pentru încălcarea carantinei de noapte a fost dată la câteva minute după intrarea acesteia în vigoare. Clientul dintr-un taxi nu avea nici mască, nici adeverință.
Șofer: O secundă am uitat și mi-a căzut, o aveam la mine. Asta este, ce să fac?
Polițist: Declarație pe propria răspundere aveți?
Șofer: Nu șefu, mă duceam să las cheia, acum.
În Brașov, unii dintre cei opriți pentru control au ținut să le spună polițiștilor nemulțumirile lor.
Șofer: Mi se par puțin abuzive, sincer. Cred că în declarația dată de Guvern ar trebui trecute și situațiile particulare. Eu acum am venit după soția mea de a nu o lasă singură pe stradă.
Și în București, primele amenzi au fost date imediat după ora 23. Unii dintre cei sancționați așteptau să fie anunțați personal ce reguli trebuie să respecte.
Șofer: Nu m-a informat nimeni personal. La tv s-a spus așa: după ora 23, din ziua de azi, din lunea de azi, în cât suntem azi 9.11 am plecat de la ora 2.00 de acasă.
Șofer: Dați amendă, asta e legea, respectăm legea.
Polițist: De ce nu aveți declarație pe propria răspundere?
Șofer: Am întârziat mai mult decât credeam. Speram să ajungem mai devreme acasă, venim de la șantier.
În Oradea, echipele de control s-a instalat la ieșirea din oraș. În cel mai mare oraș din județul Bihor, coeficientul de infectare se apropie de 8 cazuri la mia de locuitori.
Polițist: Acesta e în regulă, permisul, buletinul, talonul și asigurarea.
Șofer: Facem naveta, avem toate actele necesare, adeverință, declarație, absolut tot.
Toate restricțiile rămân în vigoare timp de 30 de zile.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]