Rămâi conectat

Actualitate

Amenzile pot fi eşalonate la plată

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Guvernul a modificat recent actul normativ care dă posibilitatea contribuabililor să opteze pentru eşalonarea obligaţiilor fiscale. Astfel, s-au introdus noi categorii de obligaţii fiscale care pot fi eşalonate la plată, chiar dacă până acum nu puteau beneficia de acest regim. Printre acestea se numără amenzile, care vor putea fi eşalonate pe o perioadă de cel mult 5 ani. Noile reglementări au intrat deja în vigoare. OUG 29/2011, prin care s-a dat posibilitatea contribuabililor să opteze pentru eşalonarea obligaţiilor fiscale, pe o perioadă de cel mult 5 ani, a fost modificată recent de Guvern prin OUG 24/2012. OUG 29/2011 prevede că, pentru obligaţiile fiscale administrate de ANAF, organele fiscale competente pot acorda, la cererea contribuabililor (persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, indiferent de modul de organizare), înlesniri sub forma eşalonării la plată, pe o perioadă de cel mult 5 ani. Eşalonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale administrate de ANAF, înscrise în certificatul de atestare fiscală. Totuşi, prevederile OUG 29/2011 nu se aplicau asupra tuturor obligaţiilor fiscale restante, fiind excluse, printre altele, amenzile de orice fel care reprezintă venit la bugetul de stat şi obligaţiile fiscale de a căror plată depinde acordarea sau menţinerea unei autorizaţii, acord ori alt act administrativ similar. Prin OUG 24/2012, Guvernul a abrogat aceste prevederi, astfel încât de acum se pot eşalona la plată şi amenzile, dar şi obligaţiile fiscale de a căror plată depinde acordarea sau menţinerea unei autorizaţii. Guvernul a stabilit şi un regim special de eşalonare pentru obligaţii fiscale de a căror plată depinde acordarea sau menţinerea unei autorizaţii. Noile reglementări prevăd că pentru contribuabilii care au solicitat eşalonarea la plată şi care trebuie să achite obligaţiile fiscale într-un anumit termen pentru a se menţine autorizaţia, acordul ori alt act administrativ similar, autoritatea competentă nu are dreptul să revoce sau să suspende actul pe motiv de neplată a obligaţiilor fiscale la termenul prevăzut în legislaţia specifică, iar garanţiile constituite nu se execută până la soluţionarea cererii de acordare a eşalonării la plată. În situaţia în care cererea de acordare a eşalonării la plată a fost respinsă, aceşti contribuabili trebuie să achite obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar în scopul menţinerii actului, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de respingere. O nouă cerere de acordare a eşalonării la plată se poate depune după 12 luni de la data comunicării deciziei de respingere. Noile prevederi se vor aplica şi cererilor de acordare a eşalonării la plată în curs de soluţionare la data de 7 iunie 2012 (când noile reguli au intrat în vigoare, odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial). OUG 24/2012 dă posibilitatea contribuabililor care beneficiază deja de o eşalonare la plată în momentul intrării în vigoare a noilor prevederi să poată solicita eşalonarea amenzilor şi/sau obligaţiilor fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar, înscrise în certificatul de atestare fiscală. Dacă  valoarea garanţiilor constituite pentru eşalonarea obligaţiilor fiscale, aflată în curs de derulare, acoperă şi amenzile şi/sau obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar, nu se mai constituie garanţii. (A.D.T.)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, reclamat la DNA pentru decesele cauzate de infecțiile nosocomiale. Plângerea, depusă de un deputat USR

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, reclamat la DNA pentru decesele cauzate de infecțiile nosocomiale. Plângerea, depusă de un deputat USR

În cursul dimineții de miercuri, deputatul Emanuel Ungureanu, din partea USR, a înregistrat o plângere la DNA împotriva lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Ungureanu, care este şi vicepreşedinte al comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, a anunţat într-o postare pe Facebook depunerea plângerii penale împotriva lui Alexandru Rafila, dar şi a unor funcţionari din Ministerul Sănătăţii, pentru că, „în ciuda avertismentelor oficiale, acesta refuză să respecte legile” emise de Parlament.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Dacă ar fi făcut norme la Legea 3/2021 iniţiată de Tudor Pop, Adrian Wiener şi subsemnatul, care se referă la combaterea infecţiilor nosocomiale, Rafila şi alţi funcţionari din ministere, ar fi prevenit zeci de morţi evitabile! Voi invoca în plângere şi încălcarea articolul 297 din Codul Penal. Rafila nu doar trebuie să plece din fruntea Ministerului Sănătăţii, ci trebuie să răspundă pentru lenea penală, pentru contractul de consultanţă de 21 de milioane de euro cu OMS şi pentru deplasările de lux în Cuba sau Israel”, a scris Emanuel Ungureanu.

Sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

De noaptea minții: Salarii mai mari cu 50% pentru bugetarii care lucreaza cu fonduri PNRR

Ziarul Unirea

Publicat

în

De noaptea minții: Salarii mai mari cu 50% pentru bugetarii care lucreaza cu fonduri PNRR

Angajații bugetari din instituţiile şi autorităţile publice nominalizați în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile precum și cei implicați în implementarea Mecanismului de redresare şi rezilienţă vor beneficia de majorarea salariilor de bază cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, se arată într-un proiect al Ministerului Muncii.

Practic, această majorare se afla deja în lege, diferența este că au fost introduși cei care se ocupă de implementarea PNRR.

Elit - Gustul Desăvârșit

Această majorare se va aplica proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect.

Prevederile nu sunt aplicabile demnitarilor, cu excepţia funcţiilor de preşedinte și vicepreşedinte al consiliului judeţean şi primar și viceprimar.

Conform legii, se pot înființa posturi în afara organigramei pe perioadă determinată. Ei bine, potrivit documentului Ministerului Muncii, condițiile de înființare a posturilor în afara organigramei și criteriile pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență se va realiza pe baza unui regulament-cadru elaborat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Pentru că vorbim de „procentul de majorare salarială”, de precizat că acestea rămân la fel:

• până la 20 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 10%;

• între 21-40 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 20%;

• între 41-60 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 30%;

• între 61-80 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 40%;

• peste 80 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 50%.

Angajații din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaționale, pe durata desfășurării activității în acest domeniu, în loc de majorarea de până la 25 de clase de salarizare, respectiv de majorarea salariilor de bază cu până la 75%, beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare cu până la 50%.

“Având în vedere complexitatea și răspunderea activităților desfășurate de Corpul controlorilor delegați, imposibilitatea cooptării controlorilor delegați în echipele de proiect, precum și pentru asigurarea echității la acordarea drepturilor salariale pentru personalul implicat în gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, propunem acordarea unei majorări a salariilor de bază a personalului Direcției generale de control financiar preventiv cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului finanțelor”, scrie în preambulul documentului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

FOTO|Se ascultă în sfârșit vocile celor de pe Racoviță sau e doar ”praf în ochi”?

Suciu Andra Ioana

Publicat

în

FOTO | Se ascultă în sfârșit vocile celor de pe Racoviță sau e doar ”praf în ochi”?

Acum două zile prezentam situația dezolantă de pe strada Emil Racoviță, astăzi prezentăm rezultatele prezentării. Pe stradă s-au început lucrări de refacere a drumului deplorabil, iar utilajele au fost puse la loc de mare cinste!

Gropile de pe strada Emil Racoviță au fost acoperite cu piatră și pământ, iar drumul a fost tasat cu compactorul. Locuitorii din zonă nu se mai lasă păcăliți și așteaptă să vadă o schimbare adevărată: ”Nu o mai mușcăm și nu ne mai facem speranțe”.

Elit - Gustul Desăvârșit

În ciuda minusurilor privind lipsa canalizării pe toată strada, respectiv a iluminatului public pe jumătate de stradă, cartierul în devenire se poate mândri cu un lucru! Pe 25% din lungimea străzii dispune de cel mai nou trotuar din oraș, de 2 metri lățime, desigur! Proaspăt ”inaugurat”, trotuarul se oprește la intersecția cu strada Petre Ispirescu, unde de altfel, se termină și asfaltul de pe strada Emil Racoviță.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea