Amenzi în valoare de 7.000 de lei pentru 185 de persoane din Alba care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară
Polițiștii din Alba continuă seria de acțiuni pentru prevenirea efectelor pandemiei, astfel, în ultimele 24 de ore, au fost depistate 185 de persoane care purtau necorespunzător sau nu purtau mască de protecție, fiind aplicate amenzi în valoare de 7.000 de lei.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost depistate 185 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară. Au fost aplicate amenzi in valoare de 7.000 de lei.
În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate au participat 196 de polițiști, polițiști locali, jandarmi precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.
În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 187 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 107 mijloace de transport, din care 65 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 1.946 de persoane.
Echipele de control au depistat 195 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 7.000 de lei.
Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.
De exemplu, la Alba Iulia, a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost verificate 37 de societăți comerciale, au fost legitimate 338 de persoane și au fost aplicate 94 de amenzi pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.
La Alba Iulia polițiștii au verificat 27 de mijloace de transport în comun, au legitimat 146 de persoane și au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.
La Cugir au fost legitimate 47 de persoane și au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.
La Abrud au fost verificate 31 de societăți comerciale, legitimate 30 de persoane si aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020.
Acțiunile de verificare a modului de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronovirus vor continua, iar în cazul în care vor fi constatate abateri, vor fi luate măsuri.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție sanitară și să nu se expună la riscuri.
Stimați cetățeni, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
Mulțumim tuturor celor care înțeleg că sănătatea este cea mai importantă și respectă regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
FOTO: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]
INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]
UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului
Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]