Amenzi de peste 7.000 de lei în urma controalelor din Alba, în zonele aglomerate, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
Amenzi de peste 7.000 de lei în urma controalelor din Alba, în zonele aglomerate, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul corona virus, Inspectoratul de poliție Județean Alba, cu suportul Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Poliției Locale, a Direcției de Sănătate Publică, Agenției Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate. Au fost verfificate 167 de societăți comerciale, piețe, târguri, terase, hoteluri și alte spații de cazare și 128 de mijloace de transport. Scopul vizat a fost prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
În total, au fost aplicate 56 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în conformitate cu Legea 55/2020. Valoarea totală a contravențiilor a fost de 7.660 de lei.
În cadrul activităților desfășurate ieri, 04 octombrie 2020, au fost angrenați 215 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor
De exemplu, între orele 09.00 – 13.00 și 16.00 – 20.00, polițiștii din Blaj au organizat o acțiune punctuală pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost legitimate 129 de persoane, 83 de auto controlate și au fost verificate 8 de societăți comerciale . În total au fost aplicate 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.250 de lei, din care 34 au fost aplicate pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.
O astfel de acțiune a fost organizată și pe raza municipiului Alba Iulia, unde polițiștii au verficat 59 de mijloace de transport în comun, 26 de societăți comerciale și au legitimat 109 persoane.
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]