Amenzi de peste 29.000 lei de lei după o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere în județul Alba
Poliţiştii din judeţul Alba au aplicat 470 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 17 permise de conducere, în cadrul unei acţiuni ce a vizat creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice, care s-a desfășurat pe parcursul săptămânii precedente.
În perioada 12-15 noiembrie 2018, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop creşterea gradului de siguranţă rutieră şi depistarea şi sancţionarea participanţilor la traficul rutier care nu respectă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
La acţiune, poliţiştii rutieri din judeţ au fost sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică cu atribuții pe linie de poliție rutieră.
Au fost aplicate 470 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 29.580 lei, din care 125 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 87 pietonilor care s-au angajat în traversări neregulamentare, 8 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, 4 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Totodată, au fost reţinute 17 de permise de conducere şi au fost constatate 13 infracțiuni la regimul rutier.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]
UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital
ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]
FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO
Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]