Amenzi aplicate de poliţiştii din Baia de Arieș, într-o acțiune de prevenire și combatere a infracțiunilor desfășurată între Lupșa și Ocoliș
Poliţiştii din Baia de Arieş au acționat pe DN 75 pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum. Au fost verificate 38 de autovehicule şi au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale.
Poliţia Oraşului Baia de Arieş a organizat, luni, 7 ianuarie 2019, pe DN 75, pe tronsonul cuprins între Lupşa şi Ocoliş, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum precum şi a celor produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Poliţiştii au verificat 38 de autovehicule şi a depistat 10 conducători auto care circulau cu viteză peste limita legală. Totodată, 18 conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, la unul rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care i-a fost reţinut permisul de conducere.
În total, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.335 lei.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor auto să respecte limita legală de viteză şi să adapteze viteza, în permanenţă, la condiţiile de drum şi trafic.
Numai respectând regulile de circulaţie, putem avea un trafic rutier în siguranţă!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]