Amendat şi cu marfa confiscată
Un echipaj din cadrul Secţiei de Jandarmi Sebeş a surprins un tânăr care oferea spre vânzare zece aparate de masaj. Preţul solicitat pentru achiziţionarea unui astfel de instrument varia între 50 şi 60 de lei. La cererea de a prezenta actele de provenienţă a mărfii şi documentele de certificare a faptului că activitatea de comerţ se desfăşura în conformitate cu legea oamenii legii au constatat că Robert Cristian S., comerciantul ambulant nu putea face acest lucru. Drept urmare bărbatul, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în Reghin, judeţul Mureş, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei. Totodată, potrivit Legii nr. 12 din 6 august 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată, cele zece aparate de masaj au fost ridicate în vederea confiscării şi depuse în camera de corpuri delicte a Jandarmeriei Alba. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]
INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]
UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului
Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]