Politică Administrație

Alexandru Pereş: Crin Antonescu nu a renunţat la somnul de după-amiază!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Poate că niciodată nu a fost mai mare nevoia de luciditate din partea întregii clase politice pentru ca România să-şi păstreze parcursul european. Aceasta înainte ca declaraţiile continuu iresponsabile ale unor lideri aflaţi la guvernare să justifice ideea acceptării – fatalmente enunţată deja! – a unei Europe cu două viteze, din care cea periferică să fie destinată ţării noastre, Bulgariei sau Greciei. Dezmăţul mediatic naţionalist declanşat de USL – până şi un politician local şi-a dat în petic într-o „declaraţie politică”, dovedind că ştie să mintă cu aceeaşi detaşare senină ca şi liderul său de la Bucureşti – pentru a ascunde propriul eşec în negocierea intrării în spaţiul Schengen, nu foloseşte nimănui. Consecinţa reprobabilă este doar crearea unei falii a înţelegerii, în mintea unei anumite părţi din populaţie.
Crin Antonescu continuă să sfideze Europa, încurajându-şi fidelii să procedeze la fel. Chiar dacă potrivit Constituţiei, poziţia statului român este exprimată de preşedinte, nu înseamnă că gafarea repetată a preşedintelui Senatului României, a miniştrilor de externe şi interne, în probleme de politică externă nu este dăunătoare pentru ţară. Crin Antonescu a refuzat să participe la discursul lămuritor al preşedintelui Traian Băsescu în camerele reunite ale Parlamentului întrucât – halucinantă motivaţie oferită presei – el îl consideră demis prin referendum. Nu îl interesează – spune el unei Europe cu ochii pe noi – că instituţiile democratice, abilitate ale statului au invalidat referendumul. În acelaşi timp, în calitate de preşedinte al Comisiei Comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, refuză să ia în discuţie rezultatele referendumului din 2009, când românii au afirmat cu o covârşitoare majoritate că vor Parlament unicameral cu 300 de membri. Aşadar, Crin Antonescu refuză să respecte un referendum valid, cel din 2009, dar invocă repetat referendumul invalid, cel din 2012, sperând că prin uitare şi omisiune poate manipula electoratul pentru a-şi îndeplini visul de a fi preşedintele României.
Multe dintre mesajele transmise de Traian Băsescu, practic sintetizate din raportul MCV, îl priveau direct pe liderul PNL şi al Senatului. El este cel care îl susţine pe Relu Fenechiu în Guvern chiar cu preţul pierderii credibilităţii ţării în Europa. El a girat, ca preşedinte al Senatului, un statut privilegiat al parlamentarilor, statut neconstituţional şi anti-european. El este cel care permite ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, să tergiverseze, în pofida semnalelor extrem de negative venite din Occident, desemnarea şefilor la DNA şi Parchetul General. Preşedintele Băsescu a subliniat că până în decembrie 2013, când discuţiile privind intrararea în spaţiul Schengen vor fi reluate, România trebuie să aprofundeze măsurile pentru consolidarea statului de drept, adoptarea monedei euro şi apartenenţa la Schengen. Este nevoie să se înţeleagă că România trebuie să-şi sporească credibilitatea. Păcat că apelul preşedintelui ca intrarea în spaţiul Schengen să devină un obiectiv de interes naţional pentru Guvern, Parlament şi Preşedinţie, primit cu aplauze chiar şi de Victor Ponta, nu a tulburat somnul de după-amiază al lui Crin Antonescu.
Mă întreb acum, după ce încet-încet iese la iveală caracterul sfidător, machiavelic, non-european al lui Crin Antonescu, ce vom face noi, actuala opoziţie, dar şi cetăţenii români cu acest „Mussolini” al politicii dâmboviţene?

Alexandru PEREŞ, senator PDL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | Aquapark modern, la Alba Iulia, în zona șoselei de centură: Planul Urbanistic de Detaliu, la aprobare în Consiliul Local

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aquapark modern, la Alba Iulia, în zona șoselei de centură: Planul Urbanistic de Detaliu, la aprobare în Consiliul Local Un proiect de hotărâre privind aprobarea:P.U.D. pentru REGENERARE URBANĂ PRIN AMENAJARE DE SPAȚII VERZI ȘI CONSTRUIREA UNEI BAZE SPORTIVE ȘI DE AGREMENT, Mun. Alba Iulia, zona ȘOSEAUA CENTURA – Alba Iulia, C.F. nr. 125947, jud. Alba, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Lucrare complexă de schimbare a canalizării pluviale cu descărcare în râu într-un oraș din Alba: „Când ploua tare, apa intra în curțile oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrare complexă de schimbare a canalizării pluviale cu descărcare în râu într-un oraș din Alba: „Când ploua tare, apa intra în curțile oamenilor” Primăria Municipiului Blaj a demarat lucrările de reconfigurare a rețelei de canalizare pluvială pe strada Petőfi Sándor, cu scopul de a preveni acumulările de apă și inundarea curților riveranilor în timpul ploilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui” Fostul premier desemnat Adrian Veștea și-a anunțat susținerea pentru Platforma Liberal-Conservatoare, inițiată de Alin Tișe în interiorul PNL. Liberalul susține că demersul urmărește reafirmarea identității doctrinare a partidului și încurajarea dialogului intern, respingând ideea că platforma ar reprezenta […]

Citește mai mult