ALEGERI PARȚIALE, în Alba: ZERO incidente până la această oră, în comunele Ciuruleasa sau Meteș
Polițiștii din județul Alba, alături de jandarmi continuă activitățile organizate pentru asigurarea ordinii și liniștii publice la procesul electoral desfășurat în comunele Ciuruleasa și Meteș.
Până la aceasta oră, nu au fost înregistrate evenimente sau incidente cu privire la desfășurarea procesului electoral.
Menționăm faptul că toate sesizările referitoare la posibilele fapte care au legătură cu procesul electoral vor fi verificate cu promptitudine și responsabilitate, efectivele teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne asigurându-se că sunt respectate toate normele legale.
Vă reamintim că, potrivit actelor normative care privesc alegerile locale, refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.200 și 3.000 de lei.
Aceeași amendă se poate aplica persoanelor care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot.
Persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat pot primi amendă cuprinsă între 1.400 și 2.000 de lei.
Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot se sancționează cu amendă cuprinsă între 600 și 1.000 de lei.
Împiedicarea, prin orice mijloace, a exercitării dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Persoana care votează fără a avea acest drept sau cu un act de identitate nul ori fals sau cu un buletin de vot fals se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Aceeași pedeapsă va primi persoana care votează de două sau mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul.
În continuare, forțele de ordine din județul Alba rămân la datorie și acționează pentru desfășurarea în condiții de siguranță a procesului de vot.
Facem apel către toți participanții la acest proces electoral să respecte prevederile legale!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață
Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață Tribunalul Alba a finalizat vineri, 27 iunie 2025, procesul pe fond al crimei din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner. Cei trei inculpați trimiși […]
VIDEO | Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European
Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European Centrul Multicultural Gheorghe Șincai din Alba Iulia a găzduit duminică, 6 iulie 2025, Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”, organizată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. În cadrul evenimentului au fost acordate zeci de premii, dar nu […]
Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare
Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, a fost admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial. […]