Albani Rocchetti Simone:“E nevoie de Programul de parcuri industriale în oraşele din Alba”
Cred cu tărie că rolul unui Consiliul Judeţean şi al celor care îl compun, în frunte cu preşedintele, este să facă posibilă prosperitatea cetăţenilor din acel judeţ. Într-un mod activ. Se vorbeşte mai nou atât de mult despre regiuni şi despre schimbări peste schimbări încât am uitat să ne mai uităm la ce avem în ogradă şi să ne întrebăm: de ce merg lucrurile prost totuşi în formula în care suntem acum?
Un Consiliul Judeţean nu are drept rol să se ocupe, îndoilenic şi acolo, doar de asfaltări şi de dat diplome la agenţi economici pe la diverse târguri fără nici un fel de impact. Funcţia unui Consiliu Judeţean este să formuleze programe coerenteş să se implice activ în ele pentru crearea de prosperitate şi de condiţii economice pentru afaceri de succes şi care evident aduc locuri de muncă.
Un astfel de program ar trebui să fie Programul de parcuri industriale pentru toate zonele urbane din judeţul Alba. Ţinta acestui program ar fi înfiinţarea de astfel de zone dedicate producţiei industriale ca poli de atracţie pentru investitori. Consilul Judeţean ar trebui să lucreze în acest sens cu toate primăriile pentru a face un efort coordonat. Rezultatul va fi o excelentă carte de vizită cu care “agenţii de vânzări” ai judeţuilui ar putea să demonstreze oamenilor de afaceri că au pentru ce să vină în Alba.
Din păcate, aceşti agenţi, aceşti meseriaşi despre care am mai vorbit în trecut nu există. Aşa cum nu există nici o preocupare “la judeţ” pentru identificarea specificităţilor, tipului de pregătire şi de mână de lucru, a oportunităţilor de afaceri care ar putea fi promovate către investitori. Mai ales către Camerele de Comerţ ale ţărilor din occident.
Parcurile industriale ca Program al Consiliului Judeţean nu trebuie să fie doar o bună intenţie exprimată pe la seminarii şi prin hârtii care apoi se pierd prin sertare. Un asemenea program al Consiliului Judeţean trebuie să vină cu finanţări pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru zonele identificate şi propuse de către oraşe: extindere reţele de apă, canal, platforme pentru deşeuri industriale, drumuri de acces etc. Consiliul Judeţean trebuie să fie partenerul oraşelor, să facă împreună proiectele şi să fie liderul, creierul care se duce să caute finanţări.
Mai departe în cadrul Programului, Consiliul Judeţean trebuie să meargă către Guvern şi să propună acordarea de facilităţi pentru dezvoltarea afacerilor în zonele de parcuri industriale, mai ales pentru oamenii de afaceri tineri, mai ales în materie de facilităţi fiscale. Una din căi este să se ceară Guvernului să sprijine luarea mai uşoară de credite pentru întreprinderi care se dezvoltă în asemenea parcuri, care pot deveni veritabile focare de bunăstare.
Nu în ultimul rând, Parcurile industriale ar ajuta comunităţile să aibă şi o dezvoltare armonioasă. Acum fiecare frimă îşi face întreprinderile pe unde apucă. Prin crearea de Parcuri industriale se vor delimita clar zonele de dezvoltare urbană, locativă, industrială, turism sau servicii pentru fiecare dintre oraşe. Nu putem continua să ne dezvoltăm haotic şi fără cap, pentru că vor rezulta nişte oraşe gri, poluate şi din care nimeni nu înţelege nimic.
Să fie clar, şansa pentru dezvoltare, mai ales aşa cum a arătat-o şi criza, este către industrie. Ne vom dezvolta prin industrie sau nu vom mai exista economic, nici ca judeţ, nici ca ţară. De aceea, trebuie să punem acest “tren” adică economia noastră, să punem această oportunitate pe nişte şine de mare viteză – cu toata viteza înainte către propseritate. Iar Consiliul Judeţean trebuie să aibă aici rol de lider şi de pivot între autorităţile locale, cele centrale şi oamenii de afaceri.
Simone Albani, liberal din Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Începe luna IULIE sau CUPTOR: Când trebuie să-ți ”bați” bărbatul ca să fie liniște și pace în casă tot restul anului. Tradiții și superstiții
Începe luna IULIE sau CUPTOR: Când trebuie să-ți ”bați” bărbatul ca să fie liniște și pace în casă tot restul anului. Tradiții și superstiții Luna iulie sau luna lui Cuptor este plină de obiceiuri frumoase, mai ales în zona rurală din România. Este luna secerișului și a roadelor de vară, luna Pandeliilor și luna Sfântului […]
Pe 30 iunie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, dar și Soborul celor 12 Apostoli. Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi că sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și apoi că egumen al Mănăstirii Ramet […]
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea De-a lungul anilor, prin munca sa, învățătorului i-au fost recunoscute, măcar declarativ, meritele. Fiind supranumit, în timp: dascăl, apostol, învățător, profesor (un termen mai rece), omului de la catedră i s-a dedicat […]