Albaiulian arestat după ce şi-a tâlhărit de tovarăşul de pahar
Un albaiulian de 27 de ani a fost arestat marţi, 20 martie, pentru o perioadă de 29 de zile după ce în noaptea de luni spre marţi l-a jefuit folosind violenţa pe un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Meteş, cu care ceva mai devreme petrecuse într-un bar din Alba Iulia.
Bărbatul agresat a sesizat imediat Poliţia, iar la scurt timp agenţii de investigaţii criminale l-au reţinut pe principalul suspect de comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Din primele cercetări efectuate oamenii legii au constatat că C.G., de 27 de ani, după ce a consumat băuturi alcoolice într-un bar din Alba Iulia împreună un un bărbat din comuna Meteş a plecat împreună cu aceasta, iar când au ajuns pe BD-ul Revoluţiei 1989, în dreptul staţiei STP Piaţă, l-a deposedat prin violenţă de portmoneul cu acte şi bani. Valoarea prejudiciului reclamat este de 150 de lei şi o parte din el a fost recuperat de poliţişti.
Faţă de C.G. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, faţă de acesta fiind luată iniţial măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore iar după ce acesta a fost prezentat Judecătoriei Alba Iulia, instanţa a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]