Alba rămâne și în 2013 pe locul 5 pe țară la finanţarea pentru personalul neclerical
Potrivit proiectului de Buget pe anul 2013, Alba este în continuare printre judeţele cu cel mai mare număr de posturi finanţate de stat, pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult.
Se pare că angajații din acest domeniu au cel mai sigur loc de muncă din România deoarece la fel ca anii trecuți și în acest an în judeţul nostru s-a prevăzut finanţarea unui număr maxim de 759 de astfel de posturi (prin personal neclerical se înţelege alţi angajaţi decât preoţii, cum sunt îngrijitorii, contabilii, asistenţii sociali, măicuţele, cantorii, clopotarii etc.), din acest punct de vedere fiind devansat doar de municipiul București (unde sunt prevăzute 1.027 de posturi) și județele Neamț (cu 930 de posturi), Bihor (867) şi Cluj (816 posturi).
Comparativ, Sibiul, unde se află Mitropolia Ardealului care păstorește 5 Arhiepiscopii, printre care și cea din Alba Iulia, are alocate, în total, 544 de astfel de posturi.
La polul opus se află judeţele Călăraşi cu numai 130 de posturi pentru personalul neclerical din unităţile de cult, Giurgiu (132) şi Ialomiţa (166).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie
Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]
UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital
ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]
FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO
Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]