Actualitate
Alba Iulia: Şofer septuagenar cercetat pentru că a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni apoi şi-a continuat nestingherit drumul
Vineri, 24 februarie, o femeie de 49 ani, domiciliată în Alba Iulia, în timp ce traversa str. Tudor Vladimirescu din municipiul Alba Iulia, pe trecerea pentru pietoni, a fost surprinsă şi accidentată de către un autoturism, care după impact a părăsit locul comiterii accidentului.
Victima s-a prezentat pe picioare la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Alba, unde medicii au anunţat Poliţia. Imediat, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au fost dispuse măsurile necesare pentru verificarea sesizării şi obţinerea de date suplimentare necesare identificării conducătorului auto implicat în accident.
La scurt timp, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud, au identificat autovehiculul implicat în accident pe raza localităţii Cărpiniş, care se deplasa spre Cîmpeni, fiind condus de C. I., de 70 ani, domiciliat în oraşul Cîmpeni. Şoferul septuagenar a fost testat cu aparatul etilotest constatându-se că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se sui la volan.
Victima, A.P., de 49 ani, a fost rănită uşor, fără a rămâne internată în spital. În continuare Poliţia Municipiului Alba Iulia efectuează cercetări faţă de C.I., sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Actualitate
Polițiștii din Blaj au prins o femeie din Mureș, posesoare a unui mandat de executare pentru furt: A fost depusă în Penitenciarul Gherla
Polițiștii din Blaj au prins o femeie din Mureș, posesoare a unui mandat de executare pentru furt: A fost depusă în Penitenciarul Gherla
La data de 19 mai 2022, în jurul orei 09.45, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj au identificat și reținut o femeie, de 39 de ani, din municipiul Târgu Mureș, județul Mureș, care este posesoarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis, la data de 11 aprilie 2022, de Judecătoria Târgu Mureș.
Femeia a fost condamnată la executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani și două luni închisoare, pentru furt și se sustrăgea executării pedepsei, fiind dată în urmărire.
Condamnata a fost depusă în Penitenciarul Gherla, pentru executarea pedepsei.
Actualitate
ACCIDENT rutier pe DN67C: Un bărbat s-a răsturnat cu motocicleta în afara drumului și a ajuns la spital
ACCIDENT rutier pe DN67C: Un bărbat s-a răsturnat cu motocicleta în afara drumului și a ajuns la spital
La data de 19 mai 2022, în jurul orei 12.50, pe DN 67 C, între Șugag și Oașa, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Constanța, în timp ce conducea o motocicletă, a pierdut controlul asupra acestuia și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, motociclistul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
FURT în Alba Iulia: Un tânăr a sustras bunuri de aproape 9000 de lei din subsolul unui bloc. Cum a fost prins
FURT în Alba Iulia: Un tânăr a sustras bunuri de aproape 9000 de lei din subsolul unui bloc. Cum a fost prins
Un tânăr din Alba Iulia a fost reținut de polițiști. Ar fi sustras scule electrice din boxele aflate la subsolul unui bloc. A fost prins, în flagrant, imediat după ce le-a vândut.
La data de 19 mai 2022, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au identificat și reținut un tânăr de 25 de ani, din Alba Iulia, care este bănuit de furt calificat.
Se pare că, în după amiaza zilei de 19 mai 2022, acesta ar fi pătruns, prin efracție, în mai multe boxe situate la subsolul unui bloc de locuințe din Alba Iulia, de unde ar fi sustras scule electrice și diverse alte bunuri, în valoare de aproximativ 9.000 de lei.
Ulterior ar fi intenționat să valorifice o parte din bunurile sustrase, iar în jurul orei 22,30, acesta a fost depistat, în flagrant delict, de către polițiștii din Alba Iulia, imediat după ce le-ar fi vândut unui bărbat din Alba Iulia.
În cursul zilei de azi, 20 mai, tânărul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii sale activități infracționale.
-
Actualitateacum 4 ore
Titularizare 2022, în Alba: LISTA posturilor disponibile și CALENDARUL concursului
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
20 mai, declarată Ziua Mondială a Albinelor. Misterul dispariției micilor insecte
-
Curier Județeanacum 22 de ore
FOTO| Depunerea jurământului de credință a primului preot militar la Jandarmeria Alba. Cine este părintele Dorin Ursu
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
Medicul Țuhașu, cu lacrimi în ochi la protestul de la Spitalul Aiud: „Suntem cu toții în fața patului unei mame bolnave și anume sistemul nostru de sănătate”
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Caz MACABRU în Alba: Bărbat găsit decedat în mașină, în zona Vinț
-
Actualitateacum 23 de ore
200 de zile-amendă în valoare de 40.000 de lei pentru fostul deputat AUR de Alba, Daniel Gheorghe Rusu, după ce a divulgat date din o anchetă pe internet
-
Curier Județeanacum 17 ore
Dan Buda, directorul național de vânzări Elit: „Pentru Elit, grija pentru clienți nu este doar un mod de lucru uzual, ci este una dintre valorile de bază a companiei”
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Persoanele angajate temporar, la Spitalul Blaj, pe perioada stărilor de urgență și de alertă, vor putea rămâne angajate definitiv. Anunțul primarului
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
Înșelătorie cu „magnet” la Alba Iulia: Ce este metoda „șmen” și cum au fost păcăliți mai mulți cetățeni. Țepar notoriu, condamnat la închisoare
-
Actualitateacum 20 de ore
Pâinea ar putea ajunge să coste chiar mai mult de şase lei. Bogdan Hossu: Puterea de cumpărare a cetăţeanului a scăzut cu 30%
-
Actualitateacum 22 de ore
VIDEO| Zăpadă de peste 5 metri, pe Transfăgărășan, la mijloc de mai. Când se estimează redeschiderea circulației
-
Curier Județeanacum 19 ore
FOTO| Revederea promoției 2012 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia: Absolvenții au depănat amintiri cu părinții profesori