Alba Iulia – capitală creştină: Biserica lui Ierotei trebuie redată cât mai urgent umanității, creștinismului și biografiei ortodoxismului

Era o sâmbătă după-amiază. Director fiind la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba, îmi alergam paşii prin Cetate, sub monotonia arhitecturală a peisajului, şi ocolind impunătoarea Catedrală romano-catolică „Sf. Mihail”, am observat un om ce împletea parcă nişte bulgări de pământ ridicaţi dintr-o săpătură mai adâncă. M-am apropiat şi, privindu-l mai cu atenţie, am putut constata că, de fapt, acolo se ridica-n lumină tăcerea mototolită a unui minişantier.

Dând bună ziua, întreb: „De când v-aţi apucat de lucru, şi-n numele cui, şi de unde doar de unul singur?”. Şi întrebarea s-a pierdut uşor într-o linişte profundă. Şi în cele din urmă insul, un tip de vreo 45 de ani, răspunse sec: „Azi eu sap. Singur. Se mai întâmplă”. „Şi”. „Aşa s-a nimerit. Ieri au fost trei. Şi-s plecaţi. Dar dumneavoastră cine sunteţi?”. „Un alt fel de lucrător… Aş putea să-ţi spun că sunt un…, dar n-o fac, doar insist să-mi spui cum te cheamă?”. „Eu sunt… Sap aici. E o problemă importantă, ceea ce vedeţi e doar începutul, el cu siguranţă se prelungeşte şi pe sub zidurile acestei albe clădiri”.

Am salutat, depărtându-mă. Şi brusc m-am întors: „S-a descoperit ceva până acum, obiecte, monede prin zidurile tăcerii acestui strat de pământ?”. „Personal, nu ştiu, dar nu este exclus”. Acolo, de fapt, se deschisese un adevărat şantier arheologic, cu aprobarea unor oficialităţi.

A doua zi m-am întâlnit cu dr. Daniela Marcu Istrate, arheolog expert. Ştiam de unde vine, dar mai puţin cum s-a ajuns, totuşi, la deschiderea acestui şantier. Şi domnia sa, o femeie destul de „împuternicită”, mi-a schiţat evenimentul, convingându-mă că este un lucru foarte serios, că tot ce se găseşte va fi pus în saci speciali şi cercetaţi cu amănuntul.

Am trecut pe la Arhiepiscopie. O discuţie prietenească cu un om minunat: Andrei Andreicuţ. Ne-am încurajat reciproc întru binele Albei Iulia, al credinţei. Şi rezultatul acestui şantier, ce n-a trecut pe sub zidul clădirii administrative, cu multiple întrebuinţări, a fost hrănitor. Aici, în acele săpături se descoperise respiraţia înfundată a celei mai vechi biserici creştine din Transilvania şi nu numai, ridicată înspre anii 900 – 950 ai erei noastre, înaintea anului 1054, când a avut loc Marea Schismă.

Conform calculelor făcute de Daniela Marcu Istrate, dimensiunile exterioare ale bisericuţei lui Ierotei se circumscriu în următorii parametri: 20,70 m pe axa est-vest, 12 m pe axa nord-sud, cu o grosime medie a zidurilor de 1,20 m. Absida semicirculară are o deschidere de circa 8 m, iar lungimea în ax este de aproximativ 7,30 m. Nava bisericii lui Ierotei are forma unui pătrat cu latura de 12 m, iar în zona centrală se află fundaţiile a patru arhitecturi bizantine, ceea ce confirmă şi datarea timpurie a ei.

Descoperirea în sine rămâne „mărturia indubitabilă a existenţei creştinismului organizat prin Episcopia de Alba Iulia a Sfântului Ierotei, de la sfârşitul mileniului I”. Mărturia aceasta echivalează cu biografia creştinismului pe aceste meleaguri, în Transilvania, despre care directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, afirmă că: „Este cea mai veche descoperire medievală, de ev mediu timpuriu, fiind prima episcopie din Transilvania, biserica în care episcopul Ierotei îşi ţinea slujbele”.

Cu siguranţă spusele acad. Răzvan Theodorescu, preşedintele Secţiei „Arte, Arhitectură şi Audiovizual” din cadrul Academiei Române, sunt tot mai actuale, veridice, îmbucurătoare pentru istoria poporului român: „Alba Iulia a fost o capitală creştină”.

Ce bucurie! Numai că bucuria descoperirii a avut picioare scurte, şantierul în sine a fost redat tăcerii, iar bisericuţa lui Ierotei a fost îngropată în acelaşi loc, probabil să mai doarmă nepermis încă 1000 de ani! În acest punct se află Alba Iulia. Este vorba de o întrebare: de când ne temem să ne recunoaştem propriile rădăcini? Pământul acela, cu toate clădirile existente în spate, este al românităţii şi o asemenea descoperire trebuie de urgenţă redată umanităţii creştinismului, biografiei ortodoxismului! Cine cu cine nu s-a înţeles? Nu sunt bani pentru punerea în circulaţie a unui asemenea document cu totul senzaţional pentru românitate, pentru ideea de creştinism în speţă? Nu s-au înţeles religiile ce stau faţă-n faţă? Sunt alte interese?

Aşa nu se mai poate. Să-ţi îngropi propria glorie este un păcat, o trădare, şi Alba Iulia nu merită un asemenea gest. Cine-şi îngroapă vestigiile de ţară ajunge să fie al nimănui. Asta se vrea, să ne distrugem valorile? Primăria, Arhiepiscopia Ortodoxă, Arhiepiscopia Romano-Catolică trebuie să repună urgent dreptul creştinismului de a avea la Alba Iulia o adevărată catedrală timpurie!

Fac apel la maturitatea organizatorică a domnului ministru Breaz să-şi deschidă toate posibilităţile financiare pentru a da umanităţii un asemenea tezaur moral!

Ion MĂRGINEANU, scriitor

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News