Ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici: Pensionarii vor primi minim 2200 de lei în luna ianuarie
Ajutorul pentru pensionarii cu venitori mici: Pensionarii vor primi minim 2200 de lei în luna ianuarie
2,5 milioane de pensionari vor primi, în ianuarie 2022, venituri minime de 2.200 de lei. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi, care a precizat că măsura de sprijin pentru plata facturilor este susținută de întreaga coaliție.
Citește și: Cum se va acorda ajutorul de 1200 de lei pentru pensionari
Ordonanța care reglementează măsura va intra marţi în procesul de avizare.
”Am fost prezent la şedinţa coaliţiei pentru a susţine practic ultima măsură din pachetul social care nu este transformată în act normativ şi anume acel sprijin pe care pensionarii, toţi acei pensionari care au valoarea pensiei până în 1.600 de lei, după majorarea valorii punctului de pensie, vor primi acel sprijin pentru a susţine facturile pe timp de iarnă. S-a mers pe principiul de solidaritate şi echitate socială. Mă bucur că toţi membrii coaliţiei au înţeles şi au acceptat această măsură care este dată pentru a-i sprijini pe cei mai nevoiaşi dintre părinţii şi bunicii noştri”, a declarat Budăi, la finalul şedinţei de luni a coaliţiei de guvernare.
Citește și: Ajutorul special pentru pensionarii cu pensii mici va avea cuantumuri diferite. Cum va fi acordat
El a adăugat că nu va exista în luna ianuarie nicio persoană care să nu încaseze ca venituri, cumulat pensie plus sprijin, suma de 2.200 de lei.
”Deci sprijinul va crește pentru cei cu pensie de 1.600 de lei, până în valoarea de 1.000 de lei. Cei cu pensie de 1.000 de lei vor încasa 1.200 de lei, astfel încât cu pensia să aibă 2.200 de lei. 2.500.000 de suflete din România nu vor avea în luna ianuarie un venit mai mic de 2.200 de lei. Asta va însemna ca mâine dimineaţă, deja am ordonanţa scrisă, va intra în cadrul Ministerului Muncii, pe avizare internă. Mâine mi s-a promis de către ministrul Finanţelor că voi avea şi avizul Ministerului Finanţelor. Trebuie să discut şi cu domnul Cătălin Predoiu, astfel încât şi avizul Ministerului Justiţiei să iasă cât mai repede”, a precizat ministrul Muncii.
Potrivit acestuia, impactul bugetar este de 2,56 miliarde de lei şi va fi asigurat din bugetul de stat.
”Imediat, în zilele următoare, noi trebuie să intrăm cu tipărirea mandatelor poştale. Acele mandate vor conţine majorarea valorii punctului de pensie, majorarea pensiei minime şi vor conţine o căsuţă suplimentară, din luna ianuarie, cu acest sprijin”, a menţionat el.
sursa: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
