Ajutorul de încălzire a locuinței pentru iarna 2023-2024: Acte necesare, cuantumul sumelor, categorii de consumatori
Totul despre ajutorul de încălzire a locuinței în iarna 2023-2024: Acte necesare, cuantumul sumelor, categorii de consumatori
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în conformitate cu prevederile Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție pentru consumatorul vulnerabil de energie și se acordă pe toată durata sezonului rece, respectiv noiembrie 2023-martie 2024, a transmis Flaviu Cozuc, directorul AJPIS Alba pentru ziarulunirea.ro.
- ajutor pentru încălzirea locuinței;
- ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului;
- ajutor pentru achiziționarea, în cadrul unei locuințe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic, necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea și asigurarea apei calde de consum, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depășite din punct de vedere tehnic și moral cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, precum și pentru utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun consum de energie;
- ajutor pentru achiziționarea de produse și servicii în vederea creșterii performanței energetice a clădirilor ori pentru conectarea la sursele de energie.
Categorii de consumatori vulnerabili:
- consumatori vulnerabili din motive de venit – în categoria consumatorilor vulnerabili din motive de venit se încadrează familia sau persoana singură al cărei venit mediu net lunar pe membru de familie ori al persoanei singure se încadrează sub venitul 386 de lei pe fiecare membru sau pentru persoanele singure până în 2.053 de lei/lună;
- consumatori vulnerabili din motive de vârstă – în categoria consumatorilor vulnerabili din motive de vârstă se încadrează persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii;
- consumatori vulnerabili din motive de sănătate – în categoria consumatorilor vulnerabili din motive de sănătate se încadrează persoanele care fie necesită aparate electrice pentru menținerea în viață sau pentru menținerea stării de sănătate, fie prezintă probleme de sănătate care împiedică sau restricționează mobilitatea și/sau deplasarea acestora ori necesită modalități de informare și comunicare adaptate nevoilor specifice;
- consumatori vulnerabili izolați – în categoria consumatorilor vulnerabili izolați se încadrează familiile și persoanele singure ale căror locuințe se află în zone izolate sau în așezări informale.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței, denumit în continuare ajutor pentru încălzire, se acordă pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinței, pe perioada sezonului rece, declarat de persoana singură, respectiv de un membru al familiei care are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile, care devine titularul ajutorului, a mai transmis AJPIS Alba la cererea ziarulunirea.ro
În funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:
- ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat, denumit în continuare ajutor pentru energie termică;
- ajutor pentru gaze naturale;
- ajutor pentru energie electrică;
- ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.
Ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:
Cuantumurile ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu gaz, energie electrică, combustibili solizi-lemne, cărbuni
Venit net mediu lunar pe membru de familie | Gaze naturale | Combustibili solizi și/sau petrolieri | Energie electrică |
Pana la 200 lei | 250 lei | 320 lei | 500 lei |
Intre 200,1 lei si 320 lei | 225 lei | 288 lei | 450 lei |
Intre 320,1 lei si 440 lei | 200 lei | 256 lei | 400 lei |
Intre 440,1 lei si 560 lei | 175 lei | 224 lei | 350 lei |
Intre 560,1 lei si 680 lei | 150 lei | 192 lei | 300 lei |
Intre 680,1 lei si 920 lei | 125 lei | 160 lei | 250 lei |
Intre 920,1 lei si 1040 lei | 100 lei | 128 lei | 200 lei |
Intre 1040,1 lei si 1160 lei | 75 lei | 96 lei | 150 lei |
Intre 1160,1 lei si 1280 lei | 50 lei | 64 lei | 100 lei |
Intre 1280,1 lei si 1386 lei | 25 lei | 32 lei | 50 lei |
Venit net mediul lunar al persoanei singure | |||
1386,1 – 2053 | 25 lei | 32 lei | 50 lei |
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 de lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 de lei, în cazul persoanei singure.
Valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de:
- 250 lei/lună pentru gaze naturale;
- 500 lei/lună pentru energie electrică;
- 320 lei/lună pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.
Ajutorul pentru încălzire se acordă numai pentru o singură locuință, respectiv pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință.
În situația în care două sau mai multe familii sau persoane singure locuiesc în același spațiu locativ, ajutorul pentru încălzire se acordă în numele titularului contractului/convenției individuale încheiat/încheiate cu furnizorul.
Ajutorul pentru încălzire se acordă familiilor și persoanelor singure, cetățeni români, care locuiesc în România, precum și familiilor și persoanelor singure care nu au cetățenie română, dacă se află în una dintre următoarele situații:
- sunt cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene sau ai altor state, pe perioada în care au domiciliul sau, după caz, reședința în România;
- sunt cetățeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat o formă de protecție în România, în condițiile Legii nr. 122/2006privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare, și au domiciliul sau, după caz, reședința în România;
- sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cererile și declarația pe proprie răspundere se depun la sediul primăriei în a cărei rază teritorială domiciliază beneficiarul, până la data de 15 octombrie a fiecărui an.
Ajutorul pentru încălzire se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat.
Pot solicita ajutorul de încălzire pentru sezonul rece familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 de lei pe fiecare membru sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 de lei.
Ajutorul pentru încălzire şi suplimentul pentru energie se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute și s-a acordat diferențiat în funcție de venitul mediu net lunat pe membru de familie.
Suplimentul pentru energie – mod de stabilire și acordare
Familiile și persoanele singure ale căror venituri sunt de până la valoarea sub venitul 1.386 de lei pe fiecare membru sau pentru persoanele singure până în 2.053 de lei/lună beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:
- 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
- 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
- 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
- 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, și se plătește astfel:
- furnizorului, dar nu mai mult decât consumul facturat, în cazul suplimentului acordat pentru energie electrică, gaze natural, energie termică;
- direct titularului, în cazul suplimentului pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.
Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinței sau separat, atunci când sunt îndeplinite condițiile de acordare. Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate.
În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 de lei/lună.
Actele necesare:
Principalele documentele solicitate sunt următoarele:
- copii după actele de identitate ale persoanei singure, respectiv ale membrilor de familie;
- copie a unei facturi de furnizare a energiei termice/energiei electrice/gazelor naturale;
- copie după documentul care atestă calitatea în care deține locuința, dacă persoana singură nu este înregistrată în evidențele primăriei;
- copii ale documentelor care atestă veniturile realizate.
Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei au obligaţia să comunice orice modificare intervenită în situaţia din declaraţie (numărul membrilor familiei, modificarea veniturilor, a bunurilor etc.) în termen de 5 zile de la data modificării prin depunerea unei noi cereri şi declaraţii pe proprie răspundere.
Declararea unui număr mai mare de membrii de familie sau a unor venituri mai mici decât cele reale, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor codului penal. Neîndeplinirea obligaţiei titularului de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 de lei la 1000 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
URS semnalat pe mai multe străzi din Alba Iulia: Asociația Vânătorilor și Pescarilor Mamut Alba Iulia va organiza o goană de îndepărtare a animalului
URS semnalat pe mai multe străzi din Alba Iulia: Asociația Vânătorilor și Pescarilor Mamut Alba Iulia va organiza o goană de îndepărtare a animalului Prezența unui urs a fost semnalată luni, 18 noiembrie, pe mai multe străzi din Alba Iulia, cartierul Micești, a anunțat Primăria municipiului pe site-ul instituției. Asociația Vânătorilor și Pescarilor Mamut Alba […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate4 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport3 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate3 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată