Rămâi conectat

Actualitate

AJOFM Alba: Seminar inter-regional de analiză a soluţiilor care permit saltul decisiv de la şomer la antreprenor

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

 Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Alba organizează în perioada 5-8 noiembrie 2012,  un seminar inter-regional, la care participă specialişti în furnizarea serviciilor de antreprenoriat și consiliere profesională din AJOFM-urile din Regiunile de Dezvoltare Centru și Vest.

Evenimentul de la Sovata este parte a proiectului „Şomer ANtreprenor? Se poAte! – SANSA. Servicii publice pentru ocuparea si inovarea fortei de muncă, consultantă si sprijin pentru SPO din Regiunile Centru si Vest, în dezvoltarea de servicii noi pentru promovarea antreprenoriatului“, derulat de AJOFM Alba, în parteneriat cu SC Tobimar Construct SRL Alba Iulia, AJOFM Caraş-Severin şi trei companii din Italia: OMNIACOM – Consorzio Europeo per la formazione integrata, I.F.O.A.-Instituto Formazione Operatori Aziendali si OBIETTIVO LAVORO SPA.

Potrivit reprezentanților AJOFM Alba partea centrală a sesiunilor de lucru este dedicată prezentării rezultatelor unei cercetări ce vizează diversificarea și implementarea de noi metode şi instrumente de evaluare a măsurilor active luate de AJOFM, care să contribuie la dezvoltarea antreprenoriatului și a metodelor de consiliere profesională pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Specialiştii vor analiza şi impactul acestora la nivel local,regional şi inter-regional.

Vor fi analizate măsurile luate de fiecare Agenţie de Ocupare a Forţei de Muncă implicată în proiect pentru creşterea numărului de persoane dispuse să-şi schimbe statutul de şomer cu cel de antreprenor. Vor fi propuse şi noi tehnici si instrumente de evaluare a impactului pe care îl au masurile folosite în acest domeniu de către angajaţii AJOFM. Spre exemplu, va fi supus analizei un plan individual de consiliere „Cum să devin antreprenor”, realizat prin proiect, care să fie folosit la consilierea profesională a persoanelor interesate să demareze o activitate care să le aducă venit. Fiecare specialist din Serviciile Publice de Ocupare (AJOFM-uri) din cele două regiuni, cu atribuții în furnizarea serviciilor de antreprenoriat și consiliere profesională, va veni cu opinii, propuneri,  puncte de vedere şi aşteptări.

În dezbatere vor fi aduse şi studii de caz puse în practică în alte state membre ale Uniunii Europene. La seminar vor lua parte şi partenerii italieni din proiect, care vor prezenta care este raţionamentul unei abordări integrate între teritoriu şi înfiinţarea unei afaceri.

Serviciile de asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri sunt oferite la cerere de către fiecare AJOFM şi constau în consultanţă juridică, de marketing, financiară, precum şi în iniţierea în metode şi tehnici eficiente de management.

Specialiştii proiectului vor lua şi pulsul pieţei muncii din Italia, în cadrul unui program de internship, programat în perioada 11-17 noiembrie 2012.  Gazde vor fi partenerii italieni din proiect. Vor fi organizate întâlniri de lucru cu specialişti ai Serviciilor Publice de Ocupare a Forţei de Muncă(echivalentul AJOFM-ului de la noi) din Parma şi Bologna, dar şi cu antreprenori locali care au demarat afaceri de succes.  De asemenea, italienii vor prezenta şi pașii de urmat în punerea în practică a unor idei, care să ducă la schimbarea  statutului de şomer cu cel de antreprenor.

Pe parcursul celor trei ani de punere în practică a demersului se urmăreste orientarea şomerilor spre o modalitate mai provocatoare de abordare a muncii: antreprenoriatul. Proiectul este finanțat de Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!”, Domeniul major de intervenţie  4.1 – Întărirea capacitatii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare”, precizează Corneliu Engi, manager de proiect, director executiv al AJOFM Alba.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea