Aiudeanul Ruben Ciungan a trecut de prima preselecţie la „Vocea României”, organizată la Cluj-Napoca
Aiudeanul Ruben Ciungan, despre care nu cu mult timp în urmă vă spuneam că a obţinut locul I la Olimpiada Naţională de Muzică – Canto Clasic, asigurându-şi astfel locul la orice conservator din ţară fără examen de admitere, vine cu o nouă surpriză. Dornic să-şi pună în valoare talentul, acesta a făcut primul pas spre emisiunea televizată „Vocea României” şi a trecut de prima etapă, organizată zilele trecute la Cluj-Napoca. Tânărul a reuşit să impresioneze cu vocea lui şi va merge astfel la preselecţiile de la Bucureşti.
„My way” a lui Frank Sinatra şi “Copacul” din repertoriul lui Aurelian Andreescu sunt piesele cu care Ruben a demonstrat în faţa juriului de la Cluj-Napoca că are ceva de spus în muzică şi că…”doar vocea contează”. Recent absolvent al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Regina Maria” din Alba Iulia, baritonul Ruben Ciungan nu este la prima sa performanţă. El a câştigat locul I anul acesta la Olimpiada Naţională de Muzică, secţiunea Canto Clasic, şi în urmă cu doi ani, locul II, la aceeaşi olimpiadă. În plus, este cunoscut deja de la evenimentele locale, în cadrul cărora a susţinut mai multe concerte alături de colegii lui de la Liceul de Muzică.
Cel care îl îndrumă şi îl învaţă tainele muzicii este tenorul Ioan Chiciudean, profesor la liceul unde Ruben a absolvit. Dacă va reuşi să treacă de preselecţiile din Bucureşti, să întoarcă faimoasele scaune ale antrenorilor Loredana, Marius Moga şi Smiley, Ruben va avea șansa unică de a începe construirea unei cariere adevărate. Rămâne de văzut dacă aiudeanul va reuşi să impresioneze o sală întreagă şi juraţii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Monden-Clubbing
6 iulie 2025 | Skirt Bike Alba Iulia, eleganță pe două roți, ediția VI: Cel mai cochet eveniment pentru biciclistele din județul Alba. PROGRAMUL
6 iulie 2025 | Skirt Bike Alba Iulia, eleganță pe două roți, ediția VI: Cel mai cochet eveniment pentru biciclistele din județul Alba. PROGRAMUL Este timpul ca pedalele să se învârtă iarăși cu stil! După câțiva ani de pauză, la acest sfârșit de săptămână se va organiza o nouă ediție Skirt Bike Alba Iulia, cel […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 4 – 10 iulie 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 4 – 10 iulie 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Superman 3D Avanpremiera Regia: James Gunn Cu: Nicholas Hoult, Isabela Merced, David Corenswet, Rachel Brosnahan Gen Film: Actiune, Aventuri, Fantastic Durată: 129 min Rating: AP 12 În stilul caracteristic, James Gunn abordează […]
4-5 iulie 2025 | Nume consacrate și viitorul rockului românesc la Festivalul Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina. PROGRAMUL
4-5 iulie 2025 | Nume consacrate și viitorul rockului românesc la Festivalul Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina. Programul Cetatea Alba Carolina – Latura de Vest devine, în 4 și 5 iulie 2025, scena unde tinerii muzicieni își vor scrie propria poveste. Festivalul Praetorian Gates, cel mai tânăr festival rock din […]