Rămâi conectat

Actualitate

Agenţia Naţională de Informatizare a Sănătăţii, un nou proiect al Ministerului Sănătății

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii, prevede înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Informatizare a Sănătăţii – instituţie publică, de specialitate, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea MS, condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit pentru un mandat de cinci ani prin decizie a prim-ministrului.

Potrivit proiectului, aceasta va fi finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, putând realiza venituri suplimentare şi din alte surse, conform legii.

Agenţia Naţională de Informatizare a Sănătăţii are următoarele obiective principale:

  • dezvoltarea şi implementarea sistemului informaţional în sănătate, colectarea, analiza, diseminarea datelor din sistemul de sănătate, precum şi prelucrarea datelor şi transmiterea rezultatelor cu privire la aceste date către Ministerul Sănătăţii şi instituţiile cu atribuţii în acest domeniu, fundamentarea politicilor şi strategiilor din domeniul sănătăţii, dezvoltarea de standarde informaţionale, definiţii şi dicţionare de date, dezvoltarea şi stabilirea de seturi de date minimale, evaluarea şi realizarea de recomandări referitoare la calitatea datelor şi informaţiilor, promovarea şi participarea la cercetarea şi dezvoltarea naţională în domeniul eHealth.

Agenţia va mai avea ca obiective și dezvoltarea sistemelor de telemedicină şi a platformelor de utilizare partajată a informaţiilor şi datelor între pacienţi şi furnizorii de servicii, între profesioniştii din sănătate şi reţele de informaţii de sănătate, promovarea de acţiuni comune pentru asigurarea securităţii confidenţialităţii datelor din sănătate, dezvoltarea de ghiduri referitoare la accesul la informaţia deţinută de instituţiile din sănătate, dezvoltarea specificaţiilor celor mai adecvate pentru achiziţionarea de tehnologie din domeniul informatic pentru sistemul de sănătate, în colaborare cu ceilalţi parteneri din sistemul de sănătate.

Sursa: economica.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea