Rămâi conectat

Ştirea zilei

Afacere ilegală cu lemn din Munții Apuseni, destrămată de DIICOT. Gruparea infracțională, trimisă în judecată pentru evaziune şi spălarea banilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Patru inculpaţi (O. V, M. M, F. N şi S. S) vor fi judecaţi la Tribunalul Alba pentru constituirea unui grup infracţional organizat, spălarea banilor şi evaziune fiscală. Dosarul a fost înregistrat la instanţă pe 25 noiembrie 2020 şi a intrat în etapa camerei preliminare, unde va fi verificată legalitatea întocmirii rechizitoriului.

Un al cincilea membru al grupării (S. V) a recunoscut faptele şi a fost condamnat în 2019 la 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe o perioadă de 7 ani.

Cercetările au demarat în 2017, iar faptele care fac obiectul dosarului au avut loc în perioada 2008 – 2014. Gruparea ar fi provocat un prejudiciu la bugetul de stat în valoare de peste 700.000 de euro. În noiembrie 2017 au fost efectuate 25 de percheziţii la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor firme, precum şi la Direcţia Silvică Alba.

”Începând cu anul 2008, un suspect, prin controlul exercitat în mod direct sau indirect asupra unui număr de nouă societăţi comerciale folosite drept furnizori fictivi de cherestea, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu alţi patru suspecţi, reprezentanţi a două societăţi comerciale beneficiare ale achiziţiilor nereale de cherestea, cu sediul în loc. Câmpeni, jud. Alba, ambele având ca obiect principal de activitate fabricarea de mobile şi acţionariat în parte comun. Grupul infracţional a acţionat până la jumătatea anului 2014, în scopul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea înregistrării de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale şi a infracţiunii de spălare a banilor, în modalitatea transferului de bani, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora”, a transmis DIICOT la momentul respectiv. Părţi civile în cauză sunt societăţile Transilvania Production şi Maria Production.

Structura şi ierarhizarea grupului a fost una de natură piramidală, bazată pe relaţiile de rudenie dintre membrii acestuia, dar şi pe interese financiare comune, activitatea infracţională fiind coordonată către liderul grupului, care a asigurat legătura între palierul decizional şi cel execuţional. În urma verificărilor efectuate în cauză, s-a constatat că în perioada 2008-2014, cele nouă societăţi coordonate de către liderul grupului infracţional (F. Nicolae), în mod direct sau indirect, au manifestat un comportament fiscal inadecvat şi au acţionat în mod coordonat prin realizarea unor activităţi specifice evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu cherestea.

S-au emis facturi în principal către două societăţi beneficiare, care în baza acestora au înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, în scopul diminuării bazei impozabile, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului, prin neplata impozitului pe profit. Pentru a se crea aparenţa că operaţiunile comerciale consemnate în facturi sunt veridice, valoarea bunurilor livrate fictiv a fost achitată prin transfer bancar, din contul societăţilor achizitoare către conturile societăţilor pretins furnizoare, de unde banii au fost retraşi în numerar.

Potrivit procurorilor de la DIICOT, societatea comercială Transilvania Production s-ar fi aprovizionat fictiv cu material lemnons de la mai multe societati comerciale fantomă din judeţul Alba. Aceste firme, deşi furnizau în acte lemn, în realitate nu aveau utilaje şi nici personal pentru a executa exploatări forestiere sau pentru a transporta lemnul. De asemenea, nu au depus bilanturi contabile, sau au intrat în stare de insolvenţă, procurorii considerând că aceste societăţi comerciale au fost folosite ca paravan pentru alte operaţiuni cu lemn desfăşurate „la negru”. Valoarea totală a mărfurilor cumpărate în acest fel, depăşeşte suma de 2.000.000 euro. Banii erau achitaţi de beneficiar prin bancă, în conturi bancare deschise în numele societăţilor pretins furnizoare. Ulterior, spun procurorii, sumele de bani au fost ridicate în numerar, o parte dintre acestea au fost achitate furnizorilor reali, iar diferenţa a fost însuşită. În acest fel, cheltuielile de aprovizionare au fost majorate artificial, conducând la micşorarea profitului şi implicit la diminuarea impozitelor aferente datorate bugetului de stat.

”În perioada perioada martie 2008 – august 2014, în documentele financiar-contabile ale societăţilor Transilvania Production SRL SRL şi Maria Production SRL au fost evidenţiate operaţiuni fictive în valoare totală de 19.135.369,3 lei, constând în achiziţii de 36.252 mc cherestea răşinoase, 2.791 mc cherestea fag şi 1.156 mc cherestea stejar care nu s-au derulat în realitate”, a mai precizat DIICOT. Au fost înregistrate 807 facturi fiscale emise în numele societăţilor comerciale controlate în mod direct de Nicolae Florea sau indirect, prin intermediul altor personaje, prejudiciindu-se astfel bugetul de stat cu suma totală de 3.061.655,8 lei (711.817 euro). Inculpaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri definitive a instanţei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Georgiana Pavelescu, o tânără din Alba, ambasadoare a cântecului popular de pe Valea Sebeșului, la „Primăvara românească la Bruxelles” Georgiana Pavelescu, o tânără originară de pe Valea Sebeșului, județul Alba, a fost weekend-ul trecut ambasadoarea Cântecului Popular Românesc în cadrul evenimentului „Primăvara românească la Bruxelles”, eveniment prin care Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, continuă an de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea