Adunarea creditorilor a votat aprobarea planului de reorganizare al SC Fotbal Club Unirea 2006 SA!
Întrunită azi, 20 februarie, la Stadionul „Cetate”, adunarea creditorilor a hotărât aprobarea planului de reorganizare al SC Fotbal Club Unirea 2006 SA. „S-a votat în proporţie de peste 90 la sută planul de reorganizare. Este un lucru bun pentru fotbalul albaiulian, sperăm să continuăm cu această echipă de tradiţie. Juniorii pot deruleze activitatea, iar la vară nădăjduim să reînfiinţăm echipa de seniori”, a explicat Mihai Dăscălescu, administratorul special.
*S-a evitat falimentul!
Se ştie că, în anul 2012, la solicitarea firmei SC Man Tours, SC Fotbal Club Unirea 2006 SA, societatea ce administrează echipa din fotbal a intrat în insolvenţă, lichidator judiciar în dosarul aflat pe rol la Tribunalul Alba fiind Florinel Oprinca. La începutul lunii noiembrie 2013 a fost întocmit tabelul definitiv al creanţelor, cuantumul datoriilor depăşind suma de 1,8 milioane de euro (cu amendementul unui litigiu pe rol, 5.510.063 lei fiind sub condiţie suspensivă – o creanţă bugetară a DGFP Alba). Adunarea Generală a Creditorilor a aprobat planul de reorganizare, acum aşteptându-se, juridic vorbind, „undă verde” în privinţa reorganizării. În 17 ianuarie 2014, judecătorul sindic a admis planul de reorganizare, un nou termen în instanţă fiind stabilit în 28 februarie, când ar trebui confirmat planul în cauză. Practic, în acest mod s-a evitat falimentul direct şi dispariţia totală, activitatea clubului putându-se desfăşura în continuare, în contextul achitării în următorii trei ani, a ratelor financiare stabilite prin planul de reorganizare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]